Nicolae G. Caranfil

Inginer, ministru

„Să ne reamintim mereu că atunci când omul se ridică deasupra simțului datoriei, datoria devine o plăcere.”

Autograf Nicolae G. Caranfil

Nicolae G. Caranfil - inginer

Prezentare

Personalitate de seamă a perioadei interbelice, inginerul Nicolae G. Caranfil s-a născut la Galați, despre descendenţa sa afirmând: „Familia mea este veche în Moldova de Sus şi e cunoscută ca fiind alcătuită de oameni cu stare. Ea a dat mulţi demnitari tocmai administraţiei publice: un pârcălab la Suceava în 1750, un spătar, apoi un vornic şi prezident al divanului de apel sub Mihai Sturdza, un prefect în Basarabia de Sus înainte de 1877, etc. [...] Tatăl meu s’a mutat la Galați pe la 1885, şi a locuit acolo douăzeci şi cinci de ani, fiind un fruntaş al oraşului. La Galaţi el l-a adus şi pe nepotul lui, cunoscutul avocat G. N. Caranfil, de mai multe ori deputat de Covurlui”.

După absolvirea studiilor liceale în orașul natal și a celor din străinătate, a revenit în țară, fiind „atras de ideea de electrificare a ţării, obiectiv care apărea ca fiind prioritar la acea epocă” şi care se integra în „industria electrotehnică incipientă, iniţiată de inginerul Leonida prin înfiinţarea societăţii «Energia»”. Capacităţile de bun organizator, dovedite şi prin organizarea Expoziției Internaţionale de Radio din Parcul Carol” din Bucureşti (1-20 sept. 1929), erau remarcate în presa vremii astfel: Organizatorii expoziției din Parcul Carol, cari au chemat străinii să ne cunoască și să ne aprecieze, ne-au oferit o satisfacție deplină. Nu numai că au reunit dintr’o manifestare impozantă, tot ceeace știința și arta radiofonică au creiat, dar au reuşit să prezinte lucruri excelente, de la arhitectura pavilioanelor până la cel mai mic amănunt technic de interior. Expoziția a fost aranjată cu pricepere, cu inteligenţă, cu gust și cu artă. Se cuvine să însemnăm cuvinte de omagiu pentru neobosiții organizatori: inginerul N. Caranfil comisarul general, un om care îmbină energia cu eleganţa, Ștefan Tătărescu, căpitan Gudju, pentru «Liga Apărării Naționale», pentru Societatea de radiodifuziune şi pentru oficialitate.

Plecând de la întrebarea „nu este oare cu putință ca, profitând de această regiune admirabilă de ape curgătoare, cari învălue acest oraș, să transformăm și noi Capitala într’o așezare omenească plină de fântâni, plină de mici cascade de ape curgătoare?”, N. G. Caranfil a reușit, din poziția sa de director al Uzinelor Comunale București, să realizeze unele dintre principalele lucrări edilitare şi urbanistice necesare înfrumusețării Bucureștilor, printre acestea, la loc de frunte, numărându-se asanarea lacurilor din nordul Capitalei, „o operă de o importanță covârșitoare”, „o operă durabilă realizată în tăcere”, care a necesitat multă muncă şi pentru care au primit laude „organizatorii acestor lucrări de interes public d. ministru N. G Caranfil şi d. primar general Al. Donescu, pentru că în aceste timpuri grele au ştiut să realizeze lucrări de aşa anvergură şi de interes public, fără alt beneficiu pentru U.C.B. decât acela moral”.

Printre alte realizări ale Uzinelor Comunale Bucureşti, înfăptuite sub conducerea lui Nicolae Caranfil pot fi enumerate: dezvoltarea alimentării cu apă potabilă, extinderea canalizării, regularizarea râului Dâmboviţa, modernizarea serviciilor de salubritate, realizarea de fântâni arteziene. Printre acestea din urmă,care trebuiau să fie „cât mai monumentale, cât mai mult joc de ape să aibă aceste fântâni, ca să poată reprezenta oaze de răcoreală în arşiţa lunilor de vară”, poate fi menționată fântâna din fața Parcului Carol, care a fost inaugurată în anul 1934, „întâia fântână construită de «U.C.B.» dela 1910 încoace în capitală şi demnă de acest nume”. De altfel, într-un raport referitor la situaţia financiară a Uzinelor Comunale se făceau referiri pozitive la „deceniul de activitate al d-lui ing. N. G. Caranfil, fostul director general”, perioadă în care acestea „au trecut fără dificultategreutățile inerente vremurilor pe cari le trăim”, în timp ce cifrele raportate erau „concludente pentru a evidenția buna gospodărie care s’a făcut la Uzinele comunale timp de peste un deceniu, sub priceputa conducere a d-lui ing. N. G. Caranfil”.

Nicolae Caranfil considera că una dintre măsurile care trebuiau întreprinse pentru dezvoltarea orașelor din România era crearea unui „organism de stat care să concentreze toate Uzinele Comunale din țară”, „condus independent de oameni cu răspundere în fața instanțelor judecătorești, cu membrii de drept recrutați din personalitățile recunoscute”, sperând că prin înfiinţarea acestuia „vom putea să ridicăm starea deplorabilă a orașelor noastre”.

Din postura de preşedinte al Asociației Comunelor balneo-climatice de pe litoralul dobrogean al Mării Negre, N. Caranfil constata că „importanța stațiunilor de repaus și de însănătoșire de pe malul românesc al Mărei este atât de însemnată, iar numărul lor este atât de redus încât este de mirare că organizarea lor a rămas atât de înapoiată în toate privințele”. Considerând că pentru revitalizarea acestora este esenţial un plan de măsuri concentrat, care să remedieze problemele existente în localităţile respective, concluziona: „timpul rămas e scurt, e chiar foarte scurt, căci după acest război european, mai mult decât după cel din 1914, masa mare a populației va veni şi va fi adusă la locurile de însănătoșire și de odihnă și aceasta va însemna pentru micul nostru litoral maritim, sute de mii de vizitatori, iar nu mii, ca până acum şi un asemenea număr de oameni ridică probleme edilitare, prea puțin apreciate şi înțelese în general. O politică coerentă de investiţii publice reprezenta, în concepţia sa, un element esenţial în dezvoltarea României. Cunoscând în amănunt problemele societăţii româneşti, nota: „sunt multe, multe probleme grave de soluționat în Statul nostru, dar bunul simț și o sănătoasă judecată impun o alegere în rezolvarea lor. Un schelet solid și un sistem complet de circulație a sângelui nu constituie un om, dar fără acestea el nu poate exista. Tot astfel se petrec lucrurile și cu colectivitatea omenească ce trăește pe un teritoriu limitat [...], [dar] ceea ce trebue urmărit nu este ca organul să aducă beneficii, ci ca el să funcționeze bine și armonios cu celelalte organe astfel ca «întregul organism» al națiunii să fie eficient și să lucreze cu beneficii, reprezentate prin îmbogățirea tuturor locuitorilor”.

Nicolae Caranfil a fost un sportiv pasionat, remarcându-se prin pasiunea pentru scrimă şi iahting. Campion naţional la scrimă, în mai multe rânduri, a făcut parte din delegaţia României de la Olimpiada de la Amsterdam din 1928, ca membru al echipei de scrimă. Copilăria şi tinereţea, petrecute pe malul bătrânului fluviu, Dunărea, i-au insuflat dragostea pentru sporturile nautice, afirmându-se în sportul cu vele, printre performanţele sale numărându-se cursa Fiume – Pireu – Constanţa, întreprinsă cu un cuter cu pânze, „Haiduc”, al cărui coproprietar era, şi cursa Constanţa – Istanbul – Constanţa, de peste 1.600 de mile, în care „România a reuşit o strălucită propagandă; echipajiile dovedind un spirit de valoroşi navigatori şi o sportivitate care ne face să-i salutăm, pe membrii respectivi, cu pălăria până la pământ”.

Contribuţia sa la dezvoltarea iahtingului a fost recompensată prin acordarea „Medaliei Maritime”, clasa I, în decretul de acordare a acestuia fiind specificate şi motivele: „Întemeietorul Yacht Club, București şi al clubului «Metropola» şi reorganizatorul Yacht Clubului Regal Roman; este cel dintâiu care a introdus şi format elevii la cutere şi yole de tip internațional, de regate și a schifurilor de vâslit.

În plan social a fost preocupat în permanenţă de condiţiile de trai ale celor care lucrau în societăţile conduse de el, presa vremii observând că: „slujbaşilor din cele două regii comunale li se cere muncă multă, dar li se dă şi un regim care îi face să muncească cu toată sârguinţa pentru progresul lor”. Pentru a fi în permanenţă la curent cu nevoile acestora, desemna echipe de funcţionari din societăţile sale pentru realizarea de anchete sociale cu privire la condiţiile lor de trai. În acelaşi scop, a organizat un variat sistem de protecție socială, constând în servicii medicale, pensii de bătrânețe și invaliditate. De asemenea, a înființat Casa de Credit, Economie și Ajutor, a construit un cartier de locuințe şi a oferit diverse ajutoare pentru copii, de la organizarea unor colonii de vară până la oferirea de ajutoare băneşti pentru cumpărarea cărților de școală şi înlesniri pentru ridicarea nivelului profesional.

A susținut crearea unui program naţional de construcţii de locuinţe, considerând că „Fiecare familie în un cămin propriu, trebue să fie la baza oricărei politici sociale şi economice”, pentru aceasta acordând atenție problemei „construirii în număr mare de locuinţe, deosebit de importantă prin însemnătatea ce o prezintă pentru progresul naţiunii”.

Meritele deosebite de-a lungul unui deceniu de luptă în interesul dezvoltării Bucureștiului au fost recunoscute odată cu primirea în Academia Română, în data de 23 mai 1940. În semn de recunoaştere a meritelor sale la dezvoltarea Capitalei, una dintre arterele Bucureştiului, care străbate cartierul Aviației, poartă numele inginerului Nicolae Caranfil, căruia, aşa cum susţinea Neagu Djuvara, „Municipiul București ar trebui să-i ridice o statuie căci inițiativei și sârguinței lui i se datorează – sub domnia regelui Carol al II-lea – asanarea cununei de lacuri care înconjoară orașul la nord”.

Biografie

Data şi locul naşterii: 28 noiembrie 1893, Galaţi

Data şi locul decesului: 22 aprilie 1978, New York, S.U.A.

Studii:

• Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi, secția reală (absolvit în 1911);
• Școala Specială de Geniu Civil, Arte şi Manufactură a Universităţii din Gand, Belgia (1919);
• specializare în inginerie la Universitatea din Cambridge (1919-1920).

Activitate socio-profesională:

• încorporat ca soldat la Regimentul 2 Artilerie Galați din cadrul Diviziei „Grigore Manu” (1 oct. 1914); avansat brigadier (24 ian. 1916), sergent (10 mai 1916), plutonier (1 iul. 1916), sublocotenent în rezervă (1 oct. 1916), locotenent în rezervă (1 sept. 1917) și căpitan în rezervă (10 mai 1936);
• a fost chemat temporar în activitate de serviciu în cadrele Regimentului 2 Artilerie, ca ajutor al comandantului unităţii, colonelul Gabriel Negrei (1 iul. 1918 – 28 febr. 1919);
• a făcut parte, pentru scurt timp, din Secțiunea I Tehnică civilă a Misiunii Militare române din Franța, condusă de generalul Vasile Rudeanu (sfârșitul anului 1918 – sept. 1919);
• a rămas la Paris până la sfârșitul anului 1920;
• director general al Societății Anonime Românești pentru Întreprinderi Electrotehnice, Electrochimice şi Mecanice „Energia” din Bucureşti (1 apr. 1922 - 1929);
• a fost pus la dispoziția Inspectoratului General al Aeronauticii, prin Decizia Ministerială nr. 947 (7 nov. 1924);
• inginer la Direcţia II tehnică a Ministerului de Război;
• șef al Șantierului Azuga;
• director al Fabricii „Energia” din Timișoara;
• campion naţional la scrimă, proba de spadă (1924, 1925, 1927, 1931, 1933, 1934), proba de sabie (1924, 1925, 1927);
• a participat la Congresul anual al Federației Internaționale de Scrimă de la Amsterdam (26-27 iul. 1928);
• a participat la Olimpiada de la Amsterdam (31 iul. - 13 aug.1928);
• membru în Consiliul de administraţie al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România (din 1929);
• a susținut la Radio mai multe conferințe;
• comisar al Expoziției Internaţionale de Radio din Parcul „Carol” din Bucureşti (1-20 sept. 1929);
• director general al Uzinelor Comunale București71 (U.C.B.) (1930-1940);
• director general al Societăţii Generale de Gaz şi Electricitate din Bucureşti (S.G.G.E.) (1930-1944);
• a efectuat o vizită la Paris pentru a studia instalaţiile de filtrat şi sterilizat ale oraşului (mai 1931);
• membru şi vicepreşedinte al consiliului de administraţie „Electrogaz” S.A.R.;
• a fost trecut în evidența Comandamentului Forțelor Aeriene, prin Decizia Ministerială nr. 1458/1932 (1 oct. 1932);
• administrator delegat al Societății Române de Radiodifuziune (1932);
• a făcut parte din Comitetul de onoare al Expoziției de Radio de la București (oct. 1932);
• delegat din partea Radiodifuziunii Române la Conferința de Radiodifuziune de la Madrid (1932);
• a fost trecut la Regimentul 1 Apărare contra Aeronavelor, prin Decizia Ministerială nr. 1023/1935;
• subsecretar de stat la Subsecretariatul Aerului (1 mai 1935 – nov. 1936);
• a efectuat o vizită de lucru la Paris, pentru a negocia cu partea franceză dotările necesare aviaţiei române (iul. 1936);
• membru în Consiliul Institutului Român de Energie (1938), Comisia de alcătuire a noului proiect de lege a minelor (1939), Consiliul de administraţie al „S.R.D.”, Societate anonimă română e navigaţiune pe Dunăre, vicepreşedinte al Consiliului de administraţie, Consiliul de administraţie şi vicepreşedinte al „S.R.P.”, Societate de Studii, Reprezentanţe şi Participaţiuni; Consiliul de administraţie al Societăţii Anonime Române de Telefoane din Bucureşti, administrator delegat al societății (1940-1943), Consiliul de administraţie al Casei de Credit, Economie şi Ajutor a Personalului Societăţii Generale de Gaz şi de Electricitate din Bucureşti, înfiinţată în 1939;
• preşedinte al Consiliului superior al transporturilor şi tarifelor;
• membru şi vicepreşedinte al Consiliului Superior al Apelor (1939-1944);
• membru şi preşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii anonime române pentru fabricarea cimentului Portland „Dâmboviţa” (1940-1941);
• președinte al Consiliului Superior al învăţământului profesional, inferior şi mediu (C.S.I.P.) (1939);
• membru permanent în Consiliul Superior Economic (1939);
• fondator şi președinte al Comitetului Român de Asistență din Paris – Comité d’Assistance aux Roumains (CAROMAN) (1947-1950);
• membru fondator al Mișcării Europene, a făcut parte dintre semnatarii din partea României a documentelor de constituire a Mișcării Europene la Congresul Europei de la Haga din 7-11 mai 1948;
• redactor al publicaţiei Buletin Nautic al Yacht Clubului Regal Român.

Afiliere:

• membru fondator şi preşedinte al Societăţii Sportive „Metropola” (1931);
• membru în Comitetul de conducere al Ligii Navale Române (din 1933);
• membru, vicepreşedinte (dec. 1933) şi președinte (1945) al Asociaţiei „Yacht Club Bucureşti”;
• membru al Yacht Club Regal Român, vice-comodor al clubului (1934) şi președinte;
• membru şi președinte al Federației Române de Scrimă (1934-1937);
• membru al Asociaţiei Producătorilor şi Distribuitorilor de Electricitate din România (A.P.D.E.); delegat general în comitetul de conducere al Asociației;
• membru şi vicepreşedinte4 al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (A.G.I.R.) (1936-1944);
• membru al Colegiului Inginerilor (1938);
• membru în Comitetul de conducere al Uniunii Federaţiilor Sportive din România (U.F.S.R.) (1938-1940);
• președinte al Asociației Comunelor balneo-climatice de pe litoralul dobrogean al Mării Negre (oct. 1939);
• membru corespondent al Academiei Române (23 mai 1940); i s-a retras calitatea de membru corespondent al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române (1948)106; a fost repus în drepturi ca membru al Academiei Române (3 iul. 1990);
• președinte al Asociației Anglo-Române;
• membru al Asociației „Prietenii Radiofoniei”;
• membru al Societății Humanitas, asociaţia culturală a românilor din Franţa de Nord;
• membru al Ligii Românilor Liberi;
• membru al Clubului de Iaht din New York (New York Yacht Club) (21 dec. 1961).

Distincţii – Decoraţii:

• Medalia „Răsplata Muncii pentru Învățământ”, clasa I, pentru aportul desfăşurat în domeniul activităţii sportive (1930);
• Medalia Meritul Cultural pentru Sport clasa a II-a (1931);
• Decorat cu ordinul francez „Legiunea de onoare” în grad de Cavaler (1935);
• Medalia „Virtutea Aeronautică”, clasa a III-a (1936);
• Ordinul „Meritul Cultural pentru Sport” (iun. 1937);
• „Medalia maritimă”, clasa I (aug. 1937);
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, clasa a II-a, pentru sport (1938);
• „Medalia aeronautică”, clasa a III-a (1938);
• Ordinul „Coroana României” (1939);
• Ordinul „Meritul Cultural pentru Sport” în grad de Ofițer (1943);
• „Ordinul Casei Domnitoare” pentru merite deosebite;
• Insigna sportivă de onoare, clasa I;
• Insigna de sportiv internaţional, clasa I.

Colaborări la publicații: Aeronautica, Argus, Buletinul A.P.D.E., Cronica românească, Excelsior, Natura, Radio-fonia, Radiofonia, Revista Fundațiilor Regale, România Aeriană, Tehnica și Viața, Vocea libertăţii.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

TOPORAŞ, CAMELIA; BEZMAN, TENA; IRIMIA, ROCSANA; PRICOPI, OTILIA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2018 - 2019. Galaţi, Axis Libri, 2019.

Referinţe

• Alexandra Rizea: A fost un inginer de excepție, implicat în numeroase lucrări publice, inclusiv în amenajarea lacurilor din nordul Capitalei. Meritele sale profesionale au fost recunoscute în ţară și în străinătate, aşa că acordarea numelui de Nicolae Caranfil unui bulevard din zona Herăstrăului își are întreaga îndreptățire. Păcat, însă, că marea masă a concetățenilor noștri nu știe „despre cine este vorba”.

• Neagu Djuvara Înalt, chipeș, cu fața smeadă și nas acvilin, inginerul Nicolae Caranfil, trufaș și sigur pe el, nu era un om care să caute să inspire simpatia, dar era un excelent organizator.

• Paul Cartianu: Pentru realizările sale, în multe direcţii, merită să fie adus în lumină spre a-i face un loc demn între oamenii cu contribuţii importante la dezvoltarea ţării şi spre a servi ca model, îndeosebi pentru vremurile actuale. Activitatea lui multidirecţională va trebui să rămână în memoria urmaşilor, datorită înfăptuirilor remarcabile menţionate, dintre care unele cu dăinuire perenă, şi a ideilor nobile de progres economic şi social care l-au animat şi pe care le-a aplicat. Prin toate acestea, el s-a înscris de la sine în galeria marilor personalităţi ale ţării noastre.

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z