Nicolae Petrașcu
Critic și istoric literar
- „Dar cea mai mare patimă a sufletului meu... a fost o pornire nestăpânită, o atragere instinctivă către frumuseţile naturii, către lucrurile şi fiinţele necunoscute, o sete neostenită de a vedea, de a auzi, de a admira. Dragostea de frumos îndeosebi, sau de ceea ce îmi părea mie frumos, a fost pasiunea mea cea dintâi.”
Prezentare
- Fratele mai mare al pictorului Gheorghe Petraşcu, criticul şi istoricul literar Nicolae Petraşcu a reprezentat una dintre cele mai active şi controversate figuri ale vieţii culturale de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX.:Firul călăuzitor al vieţii sale, după cum dezvăluie în paginile sale de memorialistică, a fost dragostea pentru frumos, dezvoltată în hoinărelile prin ţinuturile natale, ce i-au adus din partea mamei porecla de „ducaciul”. Acestea, alături de atmosfera patriarhală a târgului moldovenesc al Tecuciului şi de climatul familial, au constituit principalele elemente ce au determinat formarea şi definirea personalităţii lui Nicolae Petraşcu.
- Îndrăgostit de arta teatrală, are ocazia să se manifeste pe scena teatrului din Bârlad, unde joacă alături de prietenul său Alexandru Vlahuţă, ambii aflaţi la vârsta adolescenţei.
- Cariera de critic literar şi-a început-o la îndemnul prietenului său, Duiliu Zamfirescu care i-a înlesnit citirea unui material la o serată ţinută în casa lui Titu Maiorescu, primind din partea acestuia aprecieri favorabile şi recomandarea pentru publicare în paginile Convorbirilor literare.
- Ataşat iniţial de cercul junimiştilor, devine ulterior cel mai redutabil adversar al său în plan literar-artistic prin fondarea, împreună cu D.C. Ollănescu Ascanio, a revistei Literatură şi Artă Română. Apărută în excelente condiţii grafice, revista s-a bucurat de longevitate, răspândind timp de 12 ani „gustul şi dragostea pentru literatura şi arta română”, fiind ilustrată în mod inedit cu vederi după biserici şi mănăstiri vechi sau peisaje româneşti. La Expoziţia Universală din 1900 de la Paris, publicaţia condusă de Nicolae Petraşcu a fost răsplătită de către juriul internaţional cu cea mai mare distincţie, medalia de aur.
- Critic şi istoric literar, memorialist, autor al unor lucrări cu caracter monografic (cum ar fi cele dedicate lui Mihai Eminescu şi Vasile Alecsandri sau prietenilor săi Nicolae Grigorescu, Ion Mincu, I. Georgescu, Dimitrie C. Ollănescu, Duiliu Zamfirescu şi Anghel Demetriescu), Nicolae Petraşcu a fost preocupat şi de realizarea unei monografii a localităţii natale, idee pe care a încercat să o promoveze în presa vremii.
Biografie
- Data şi locul naşterii: 5 decembrie 1859, Tecuci, jud. Galaţi
- Data şi locul decesului: 24 mai 1944, București
- Studii:
- Şcoala primară nr. 1, Tecuci (1868-1873);
- Liceul „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad (1873-1880);
- Facultatea de Drept şi Facultatea de Filosofie şi Litere din cadrul Universităţii Bucureşti (1880-1884);
- a audiat la Conservatorul Bucureşti cursurile de declamaţie ale lui Ştefan Vellescu, de vioară ale lui L. Wiest şi de cânt ale lui Gheorghe Ştefănescu;
- auditor observator la experienţele de fizică ale profesorului E. Bacaloglu.
- Activitate socio-profesională:
- ataşat diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe (1885-1886);
- secretar de Legaţie la Constantinopol (1886-1887);
- rechemat în administraţia Ministerului Afacerilor Externe (1887);
- secretar al lui Dimitrie C. Ollănescu, în calitatea acestuia de însărcinat cu afaceri la Viena (1887);
- şef de cabinet ministerial al lui P. P. Carp (1888-1889);
- a fost numit de către P. P. Carp membru în Comitetul Teatrului Naţional, alături de Vasile Alexandrescu Urechia, Eduard Wachmann, Dimitrie Rosetti şi Anghel Demetriescu, sub directoratul lui I. L. Caragiale (1888); îi ţine locul o perioadă lui Caragiale, împreună cu Dimitrie Rosetti;
- a condus revista Convorbiri literare în lipsa lui Iacob Negruzzi (1 sept. 1888 – 15 mart. 1889);
- secretar de Legaţie la Paris (1889-1891), avându-l ca şef de legaţie pe Vasile Alecsandri;
- a fost transferat ca secretar de Legaţie la Constantinopol, de unde se retrage din diplomaţie (1891-1892);
- s-a stabilit împreună cu mama sa şi cu fratele său, Gheorghe Petraşcu, la Bucureşti (1892);
- în urma avizului consiliului Facultăţii de Litere din Bucureşti, condus de Titu Maiorescu, ministrul Instrucţiunii Publice, Take Ionescu l-a însărcinat cu susţinerea unui curs liber de istoria literaturii române la Universitatea din Bucureşti (1893);
- profesor de limba franceză la Şcoala Superioară de Finanţe (1893);
- a susţinut conferinţe la Ateneul Român: „Carmen Sylva”, „Educaţia femeii române”, „Noi în 1892” (1892);
- a înfiinţat împreună cu D. Ollănescu-Ascanio societatea Cercul amicilor literaturii şi artei române al cărei program cuprindea lecturi, muzică şi teatru, comemorări ale scriitorilor şi artiştilor dispăruţi (1893-1903);
- redactor al revistei Convorbiri literare din Iaşi (1894-1896);
- a fost fondatorul şi directorul revistei Literatură şi Artă Română, în care a semnat articole sub diverse pseudonime (nov. 1896-1910).
- numit de comisarul general al Pavilionului Românesc de la Expoziţia din Paris, D. C. Ollănescu, consilier de presă al pavilionului (1900);
- a fost invitat să suţină conferinţe la Universitatea Societăţii de Radiodifuziune, conferinţe ulterior tipărite sub titlul „Icoane de lumină” (1933-1937).
- Afiliere:
- membru fondator al Asociaţiei Oamenilor de Litere Români (1899);
- membru al Ateneului Român. Secţiunea Literară (27 febr. 1905).
- Colaborări la publicați: Ateneul român, Constituţionalul, Convorbiri literare, Literatură şi artă română, Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, România literară, Vieaţa Nouă (1898), Viaţa socială.
Fişier de autoritate
Surse
- Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2009, Galaţi, Axis Libri, 2010.
