Ovid S. Crohmălniceanu
Critic şi istoric literar, prozator
- „Rămân un spirit raţional, cu gust spre claritate şi ordonarea ideilor. Am rezistenţă faţă de nebulozitate, obscuritate.”
Prezentare
- Pe numele originar Moise Cahn, fiul lui Lazăr şi al Esterei, o familie de evrei gălăţeni, Ovid S. Crohmălniceanu şi-a descoperit patima pentru lectură încă de pe vremea când urma Liceul „Vasile Alecsandri” şi frecventa, după propriile mărturisiri, Biblioteca „Urechia”, adăpostită în acei ani în sălile liceului.
- Audiind cursurile lui George Călinescu și ale lui Tudor Vianu la Universitatea din București, Ovid S. Crohmălniceanu renunță la cariera de inginer constructor pentru care se formase, dedicându-se vocației descoperită și cultivată în cercurile literare postbelice.
- Foarte cultivat, cunoscător al poeziei moderne şi de avangardă, în special franceze, germane şi românești, a devenit repede unul dintre cei mai cunoscuţicritici literari, un adevărat „înţelept”, pe care îl căutau pentru sfaturi şi încurajare mulţi scriitori aflaţi în situaţii dificile, de la Marin Preda la Ion Caraion.
- La Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut un curs de literatură română modernă, a întemeiat cenaclul literar „Junimea”, frecventat de tineri scriitori, care au devenit între timp nume cunoscute în peisajul literar contemporan: Sorin Preda, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Mircea Cărtărescu etc. Dintre ei, Cristian Teodorescu şi-l amintea vorbind „calm, uşor ironic, ca să-şi mascheze afecţiunea”, fiind permanent în cunoștință de cauză cu tot ce li se întâmpla membrilor cenaclului şi participând sufleteşte la toate bucuriile sau tristețile lor, pentru că „spiritul critic nu excludea simpatia, ci era o formă de a fi a acestei simpatii”.
- Meritul principal al lui Ovid S. Crohmălniceanu, în opinia exegeților săi, este acela de a fi contribuit în mod decisiv la lichidarea impasului proletcultist şi la relansarea criticii profesioniste, de factură modernă. Al doilea merit fundamental, după părerea lui Paul Cornea, „constă în rolul călăuzitor, protector, pe care l-a jucat în existenţa cenaclului Junimea, pepinieră a uneia din cele mai viguroase ramuri ale optzecismului românesc”.
- Deşi lucrarea sa cea mai importantă este considerată „Literatura română între cele două războaie mondiale”, criticul a publicat studii valoroase și despre scriitorii contemporani.
- Bolnav de cancer, Crohmălniceanu a murit la Berlin, în timp ce acasă se stingea soţia sa, Ruth Cahn, fiica pictoriţei gălăţene Lola Schmierer-Roth, şi strănepoată a marelui lingvist H. Tiktin.
- Ovid S. Crohmălniceanu a fost, dincolo de marele critic literar perceput de posteritate, un om care, după caracterizarea Ioanei Pârvulescu, „se bucura copios de scena vie a lumii, care distingea perfect valoarea de non-valoare, care înfrunta lumea cu un pseudonim de cinci silabe ivit dintr-o bravură tinerească, care ţinea la prieteni şi nu vroia neapărat un rol principal în spectacolul vieţii pe care-l gusta cu fler şi entuziasm.”
Biografie
- Data şi locul naşterii: 16 august 1921, Galaţi
- Data şi locul decesului: 28 aprilie 2000, Berlin, Germania
- Studii:
- Şcoala Primară Nr. 1 din Galaţi (1927-1931);
- Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi (1931-1939);
- Institutul Politehnic Bucureşti – Facultatea de Electromecanică (1939-1946, întrerupt între 1940-1944).
- Titluri ştiinţifice:
- doctor în filologie la Universitatea Bucureşti cu teza: "Literatura română şi expresionismul" (1970).
- Activitate socio-profesională:
- a colaborat, în timpul liceului, la revista Rebus Magazin;
- elev-inginer la Serviciul hidraulic din Galaţi, după ce a fost eliminat din facultate pe motive rasiale (1940);
- a fost angajat la firma celebrului inginer constructor E. Prager (1947);
- redactor la revista Lumea, ce îl avea director pe George Călinescu;
- redactor la revista Contemporanul (1947-1951) şi, simultan, dispecer la triajul CFR Chitila;
- consilier tehnic în Comisia de redresare economică (1948-1949);
- redactor-şef adjunct la Editura Didactică şi Pedagogică (1951-1953);
- redactor-şef adjunct (1953-1959), redactor-şef (1959-1961) la Viaţa românească;
- redactor-şef adjunct la Gazeta literară (1963-1966);
- profesor invitat la Universitatea Tehnică din Berlin, Catedra de Limbi Romanice (1965);
- a susținut prelegeri despre literatura română la Universitatea Liberă din Berlin (1965);
- s-a pensionat în 1991 şi s-a stabilit împreună cu soţia la Berlin, în 1993, unde a predat sporadic la Facultatea de Limbi Romanice a Universităţii din München.
- Afiliere:
- membru al Comisiei Scriitorilor Europeni;
- membru în Comitetul director al Centrului PEN Român;
- membru în Consiliul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari.
- Premii - Distincţii - Decoraţii:
- „Ordinul Muncii”; Ordinul „Meritul Cultural”;
- Premiul de Stat pentru tomul „Cronici şi articole” (1954);
- Premiul de Stat clasa a II-a pentru critică şi istorie literară (cu I. Vitner) pentru contribuţia la vol. II al „Istoriei literaturii române” (1971);
- Premiul de Stat pentru „Manual de literatură română” - clasa a IX-a;
- Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Literatura română şi expresionismul” (teza de doctorat publicată) (1971);
- premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, pentru volumul „Istorii :*premiul Uniunii Scriitorilor pentru culegerea de cronici şi comentarii literare „Pâinea noastră cea de toate zilele” (1981).
- Colaborări la publicaţii: Arc, Caiete critice, Cinema, Contemporanul, Ecoul, Estafeta Literaria (Madrid), Europe (Paris), Familia, Gazeta literară, Innostrania Literatura (Moscova), Literatorul, Luceafărul, Lumea, Orizont, Preuves (Paris), La Quinzaine littéraire (Paris), Rebus Magazin, Revista Cultului Mozaic, Revista Fundaţiilor Regale, Revista literară, România literară, Secolul 20, Viaţa românească, Wort und Zeit (Viena).
Fişier de autoritate
Surse
- Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2010, Galaţi, Axis Libri, 2011.
Resurse electronice
- Bogdan, George Radu. Debutul literar, necunoscut, al lui Ovid S.Crohmălniceanu. În: Observator cultural [online], nr. 128, 6 aug. 2002. [[1]]
- Cărăşel, Aurel. Crohmălniceanu Ovid. S. (1921-2000). În: Nautilus - Dictionar SF [online], iul. 2008 : fotogr. [[2]]
- Corbea-Hoisie, Andrei. Crohmălniceanu, Ovid S. În: The Yivo Encyclopedia of Jews in Eastern Europe [online]. [[3]]
- Crohmălniceanu, Ovid. S. Berlin 07.12.99. În: Observator cultural [online], nr. 119, 4 iun. 2002. [[4]]
- Ovid S. Crohmălniceanu - biografie - (opera şi scrierile). În: Marea enciclopedie a scriitorilor români : autorii.com. [online]. [[5]]
- Pârvulescu, Ioana. Croh. În: România literară [online], nr. 16, 7-13 mai 2010. [[6]]
Referinţe
- Fănuş Neagu: Crohul umbla aplecat din umeri pe pămîntul dintre Dunăre, Siret şi Dîmboviţa, gîndind cărţi şi adunînd glume care să te întărească în credinţa că viaţa e şi petrecere. O inimă caldă ne face puţin gheboşi, puţin idicoli – nu-i aşa? - dar şi nespus de dragi multor oameni. Născut la Galaţi... Croh e mereu ca lumina blîndă ce s-aşterne după rostirea unui vers frumos. Buzele-l murmură şi-n gură nu mai e loc, multă vreme, pentru alte cuvinte, iar sufletul se retrage pe maluri, aşteptînd împăcat să apară în albia fluviului apa vie a izbînzii sau duh de moarte senină. Cînd îl întîlnesc pe Croh, ştiu că-n ziua aceea soarele a răsărit pe faţa unei fete, că la Galaţi doi tei şi-au dat mîna pe deasupra unui catarg de corabie sosită din Mările Sudului, ca să incendieze visele tuturor şcolarilor puşi să studieze literatura română între cele două războaie mondiale. [...] Inteligent pînă la a-şi pierde capul, Croh e omul care pîndeşte timpul şi-l îndoaie pe nicovală. Nu suferă primejdia, dar n-o ocoleşte. [...] Azi mi-ar place să stau cu Croh într-o trăsură înconjurată de brazi înalţi şi s-ascultăm lumea, pacea cailor şi pasul pe care-l încearcă izvoarele ca să se arunce cu o clipă mai repede în Dunăre. În ajunul anului nou al veveriţelor, care se petrece odată cu prima ninsoare, îl voi căuta să ne spunem poveşti într-o odaie mirosind a mere coapte.
- Zigu Ornea: De pe urma lui Ovid S. Crohmălniceanu nu rămâne numai fumul amintirii, atât de cultivată de prozatorii optzecişti cărora le-a fost nu numai îndrumător, dar chiar părinte spiritual. De pe urma lui rămâne o operă, foarte importantă, de interes fundamental, ridicându-se, prin calitatea ei, la nivelul de referinţe în spaţiul criticii şi istoriei literare româneşti.
- Ion Bogdan Lefter: Avea entuziasm tineresc, dar şi o enormă răbdare înţeleaptă; ştia înspăimântător de multă carte, dar fără morga insipidă a savanţilor, căci era deopotrivă glumeţ, era hâtru... un portret lăsat în umbră de importantul critic şi istoric literar, profesor universitar, un om ataşant, de o mare generozitate şi de o rară fineţe sufletească...
