Traian JACOTĂ-BÂRGĂU
Ofițer mecanic, poet
Biografie
- Data şi locul naşterii: 22 decembrie 1933, com. Prundu Bârgăului, jud. Bistriţa-Năsăud
- Data şi locul decesului: 9 aprilie 2004
- Studii:
- elev al Şcolii Regale de Marină din Constanţa, fiind ambarcat pe bricul-şcoală „Mircea”, ajungând după multe greutăţi, datorită calităţilor şi perseverenţei sale, să obţină licenţa şi brevetul pentru cariera navală, ca ofiţer mecanic.
- Activitate socio-profesională:
- copil de trupă (1946);
- a locuit mai mult timp în Galaţi, semnând versuri şi proză în paginile ziarului local Viaţa nouă și în publicaţiile editate de Casa Judeţeană a Creaţiei Populare;
- pentru că mama lui, plecând în vizită la rudele din Germania Federală, a rămas acole, Traian Jacotă a fost debarcat și trimis la munca de jos, după 17 ani de marinărie;
- în anul 1980 a fost trimis de securitate să-şi aducă mama înapoi, dar nu se mai întoarce, preferând exilul şi reuşind, cu greu, să-şi întregească familia;
- a scris şi a publicat în Germania, unde s-a stabilit, retipărind „Fata din geana mării” şi, inedit, „Dincolo de albastru”;
- a întemeiat revista Balada, cunoscută şi în Franţa, Olanda, Belgia şi SUA, în care au apărut articole şi informaţii despre Bârgăul natal.
- Distincții – Premii:
- Cetăţean de Onoare al comunei Prundu Bârgăului (2001).
- Debut:
- publicistic, cu versuri într-o culegere a Cenaclului „Ovidiu” din Constanţa (1952);
- editorial, cu volumul "Fata din geana mării".
- Colaborări la publicaţii: Tomis, Delta, Magazin, Luceafărul, Munca.
Fişier de autoritate