Victor Emanuel Sahini
Chimist, profesor universitar, academician
- "Va trebui să muncim imens pentru a ne sincroniza cu bibliotecile importante ale lumii."
Prezentare
- Fiul lui Manole și al lui Renée Sahini, Victor Emanuel Sahini s-a născut la sfârșitul verii anului 1927, la Galați, unde a urmat doar primul an de școală, stabilindu-se apoi cu familia în capitală, unde și-a continuat clasele gimnaziale și liceale și s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe, secţia fizico-chimice a Universității din Bucureşti (1946-1948). I-a avut ca profesori pe iluştrii Gheorghe Spacu, Eugen Angelescu, Ilie Murgulescu, Horia Hulubei, absolvind cursurile universitare ca student eminent la Facultatea de Chimie de la Universitatea Bucureşti.
- A beneficiat de stagii de pregătire în străinătate, perfecţionându-se în domeniul spectroscopiei în Germania, în domeniul chimiei cuantice şi structurii moleculare la Moscova şi Leningrad, precum şi în domeniul chimiei teoretice la Cambridge, devenind astfel specialist în mai multe ramuri ale chimiei şi chimiei-fizice. Din 1950, a desfăşurat o susţinută activitate didactică în cadrul Catedrei de Chimie Fizică de la Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti, unde a urcat toate treptele didactice, devenind profesor universitar în 1965, funcţionând în diverse perioade și în cadrul Catedrei de Chimie Fizică de la Institutul Politehnic Bucureşti, la Facultatea de Utilaje şi Ingineria Proceselor Chimice a Universităţii din Bucureşti, precum şi în cadrul Academiei Tehnice Militare. În cele cinci decenii de carieră didactică în care a predat la catedră, a susţinut cursurile de Chimie generală, Structura atomilor şi moleculelor, Spectroscopie moleculară, Chimie fizică biologică, Electrochimie şi Chimie coloidală, inclusiv Termodinamică și Mecanică statistică. De asemenea, a fost cel care a predat pentru prima dată în România, în învățământul superior de chimie, cursuri şi seminarii de Analize fizico-chimice şi de Chimie cuantică.
- Prelegerile sale au fost deosebite prin conţinutul ştiinţific riguros, continuu actualizat, prin logica expunerii şi prin harul pedagogic, zecile de serii de studenţi care au avut privilegiul de a-l avea profesor beneficiind de facila înţelegere a noţiunilor şi de perspectiva de a face ei înşişi cercetare. Diversitatea disciplinelor predate, standardul ridicat al expunerilor sale, bazate pe o cultură ştiinţifică solidă, atitudinea calmă şi înţelegătoare faţă de studenţi şi colaboratori, astăzi profesori sau specialişti în diverse domenii ale chimiei, în ţară şi în străinătate, au fost admirate şi apreciate de întreg mediul academic.
- În paralel cu activitatea didactică, profesorul Victor Em. Sahini şi-a folosit calităţile în slujba ştiinţei româneşti, desfăşurând la Institutul de Chimie Fizică „Ilie G. Murgulescu” al Academiei Române o intensă activitate ştiinţifică, orientată către aceleaşi direcţii: structură moleculară, spectroscopie şi chimie teoretică.
- Profesorul academician Victor Em. Sahini a adus contribuţii importante la elucidarea caracterului parţial ionic al legăturii coordinative, un caz special de legătură covalentă care se stabileşte între atomi, aplicând metodele mecanicii cuantice la tratarea teoretică a acestui tip de legături chimice. A studiat mecanismul unor reacţii organice, structura unor radicali liberi şi modul în care spectrele electrolitice, de vibraţie şi de rezonanţă (RMN şi RES) ale unor substanţe sunt influenţate de solvenţi.
- Activitatea publicistică deosebit de prolifică, concretizată în peste 140 de lucrări și studii de specialitate, a fost completată cu cea de redactor-adjunct al publicaţiei Revue Roumaine de Chimie între anii 1964-1991, colaborând în același timp și la alte reviste din domeniul chimiei, atât din țară cât și din străinătate, fiind vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Fizice şi Chimice şi preşedinte al Societăţii de Chimie din România.
- A participat la multe ediţii ale Conferinţei de Chimie Fizică, în calitate de preşedinte şi secretar al comitetului de organizare, inclusiv la a XVI-a Conferință Internațională de Chimie Fizică, în septembrie 2016, când s-a reîntors în Galațiul natal.
- Raportor al Comitetului de experţi al Naţiunilor Unite pentru constituirea Universităţii Naţiunilor Unite şi pentru redactarea Cartei acestei universităţi, membru al mai multor asociaţii ştiinţifice din ţară şi străinătate, profesorul Victor Em. Sahini a fost ales membru titular al Academiei Române în anul 1990, fiind în prealabil ales membru corespondent în 1963. A fost recompensat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer în anul 2000, drept recunoaştere a valorii muncii sale de cercetare şi a profesionalismului cu care a contribuit la dezvoltarea şcolii de chimie-fizică din ţara noastră.
Biografie
- Studii:
- Şcoala Primară de Băieţi Nr. 6 din Galaţi (1934-1935);
- Şcoala Primară Nr. 10 (astăzi Şcoala generală „Gh. Adrian”) din Bucureşti (1935-1938);
- Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti (1938-1946);
- Facultatea de Ştiinţe, Secţia fizico-chimice a Universităţii din Bucureşti (1946-1948);
- Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti, absolvită cu diplomă de merit şi cu teza de licenţă „Metode colorimetrice de analiză”, sub coordonarea profesorului universitar dr. doc. ing. Virgil Armeanu (1948-1950);
- curs de spectroscopie în domeniul infraroşu la Şcoala Tehnică Superioară din Dresda, în cadrul Laboratorului de chimie anorganică, cu prof. univ. dr. Arthur Simon (1959);
- specializare în domeniul chimiei cuantice şi structurii moleculare cu prof. J.K. Sîrkin şi dr. M.E. Diatkina la Academia de Ştiinţe a URSS, Institutul de Chimie Generală şi Anorganică din Moscova (1960);
- specializare la Institutul de Chimie Macromoleculară Leningrad (1961) şi la Departamentul de Chimie teoretică al Universităţii din Cambridge cu profesorul Christopher Longuet-Higgins (1962).
- Activitate socio-profesională:
- cadru didactic al Catedrei de Chimie Fizică a Facultăţii de Chimie a Universităţii din Bucureşti: preparator (1949-1950), asistent (1950-1955), lector (1955-1961), şef de lucrări (1961-1962), conferenţiar (1962-1968), profesor (1968-1997);
- şef al Catedrei de Structura atomilor şi moleculelor din cadrul Facultăţii de Chimie a Universităţii din Bucureşti;
- a îndrumat realizarea a 15 teze de doctorat ale studenţilor săi, care au devenit ulterior nume importante în domeniul chimiei şi ale unor specialități adiacente;
- a susţinut cursuri în cadrul Academiei Tehnice Militare din Bucureşti, la Facultatea de Chimie (1952-1956);
- şef de laborator (1960-1963), şef de secţie (1963-1973), director adjunct ştiinţific (1973-1975) în cadrul Centrului de Chimie Fizică al Academiei Române;
- redactor adjunct al publicaţiei Revue Roumaine de Chimie (1964-1991);
- secretar al comitetelor de organizare ale Conferinţelor de Chimie Fizică din România (1968, 1970, 1972, 1974, 1976) şi preşedinte al acestor comitete (1992, 1994, 1996, 1998, 2000);
- prorector al Universităţii din Bucureşti (1970-1972);
- preşedinte al Secţiei de fizică-chimie-tehnică a Consiliului pentru răspândirea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice din Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă;
- raportor al Comitetului de experţi al Naţiunilor Unite pentru constituirea Universităţii Naţiunilor Unite (1970-1972) şi membru fondator al Comitetului Universităţii Naţiunilor Unite şi membru al Consiliului Universității Națiunilor Unite (1974-1977);
- director general al Bibliotecii Academiei Republicii Socialiste România (1980-1994);
- cadru didactic în cadrul Facultăţii de Utilaje şi Ingineria Proceselor Chimice a Universităţii din Bucureşti (1990-1997);
- director onorific al Institutului de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu” al Academiei Române (din 1995);
- preşedinte onorific al Internațional Conference of Physical Chemistry ROMPHISCHEM (2006, 2008, 2010, 2013, 2016);
- autor a peste 140 de lucrări, între care următoarele lucrări de referinţă: „Contribuţii la teoria legăturii coordinative” (1961); „Probleme actuale ale chimiei” (1964); „Introducere în spectroscopia experimentală” (1966); Introducere în chimia fizică” (1978); „Chimie cuantică în exemple şi aplicaţii” (1985).
- Premii:
- Premiul Ministerului Învăţământului pentru cercetare științifică (1963);
- Ordinul Muncii clasa a III-a (1963);
- Medalia „Virtutea Ostășească” clasa I, conferită prin Decretul nr. 494 din 6 iunie 1968;
- Medalia „A 14-a Ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie”, Stockholm (1982);
- Medalia „A 16-a Ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie”, Frankfurt (1984);
- Medalia Jubiliară „125 de ani de la înființarea Societății Academiei Române” (1991);
- Medalia „60 de ani de la înfiinţarea Spitalului Elias 1936-1996” (1996);
- Medalia „140 de ani de la înființarea Colegiului Național «Gheorghe Lazăr» : 1860-2000” (2000);
- Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer (2000).
- Afiliere:
- membru corespondent al Academiei Române (din 21 mart. 1963);
- preşedinte al Comisiilor de Spectroscopie Moleculară (din 1987) şi de Chimie Cuantică (din 1989);
- membru al Societății de Chimie din Anglia (1963);
- membru al Societăţii Americane pentru Progresul Ştiinţei (1967);
- membru şi preşedinte (1971-1990) al Societăţii de Ştiinţe Fizice şi Chimice din România, Filiala București;
- membru al Academiei de Ştiinţe din New York (1986);
- membru titular al Academiei Române (din 22 ian. 1990);
- membru şi preşedinte (1994-2001) al Societăţii de Chimie din România;
- membru al Societăţii de Chimie Analitică din România;
- membru fondator al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă;
- membru în Consiliul de conducere al Fundației Familiei „Menachem H. Elias”;
- membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
- Colaborări la publicații: Academica; Acta Chimica Slovenica; Analele Academiei Republicii Populare Române. Seria a IV-a; Analele Universității „C. I. Parhon” București. Seria Științelor Naturii; Analele Universităţii Bucureşti. Chimie; Biblioteca; Buletinul Institutului Politehnic București. Seria Chimie-Metalurgie; Central European Journal of Chemistry; Chimia; Coloana infinitului; General Physiology and Biophysics; Journal of Inclusion Phenomena and Macrocyclic Chemistry; Journal of Magnetic Resonance; Journal of Planar Chromatography; Journal of the American Chemical Society; Journal of the Chemical Society; Journal of the Chemical Society, Perkin Transactions 2; Journal of the Chemical Society B: Physical Organic; Journal of Theoretical Biology; Lupta de clasă; Organic Magnetic Resonance; Progresele ştiinţei; Revista bibliotecilor; Revista de chimie; Revista de fizică şi chimie. Seria B; Revue Roumaine de Chimie; Revue Universelle des Mines; Studia biophysica; Studii şi cercetări de chimie; Știință și tehnică; Tetrahedron; Tetrahedron Letters; The Journal of Chemical Physics; The Journal of Physical Chemistry; Tribuna învăţământului.
Fişier de autoritate
Surse
- Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2017, Galaţi, Axis Libri, 2018.