Victor Vâlcovici

Matematician, profesor universitar

"D-lor, fac un apel la toți domnii deputați... să se dezbrace de orice judecată politică și să se gândească mai cu seamă la picătura cristalină de curățenie, pe care a pus-o alegătorul în urnă, atunci când ne-a dat votul, trimitându-ne aici în Parlament..."

Autograf Victor Vâlcovici

Victor Vâlcovici - matematician, profesor universitar

Prezentare

Născut la Galaţi şi urmând şcoala la Brăila, „ataşat sentimental de ambele oraşe care i-au plămădit începuturile intelectuale”, după cum însuși mărturisea, Victor Vâlcovici a traversat o tinereţe dificilă, ale cărei lipsuri nu l-au împiedicat să aspire spre o carieră în ştiinţele exacte.

Devenind unul dintre iluștrii urmaşi ai lui Spiru Haret şi Dimitrie Pompeiu la Catedra de mecanică a Universităţii din Bucureşti, Victor Vâlcovici şi-a consacrat toată activitatea ştiinţifică, cu o impresionantă continuitate, timp de 60 de ani, diverselor ramuri ale mecanicii teoretice şi aplicate. A fost un creator în domeniul matematicilor, al mecanicii şi al hidrodinamicii, numele lui rămânând înscris în tratatele mondiale de istoria tehnicii. Teza sa de doctorat, susţinută după studii de matematică şi mecanică în Germania, cu titlul „Asupra mişcării discontinue a lichidelor în două dimensiuni libere”, a avut un impact deosebit pentru dezvoltarea hidrodinamicii teoretice şi pentru rezolvarea unor probleme practice, cum ar fi jeturile propulsive ale motoarelor de avioane. Teoria sa a fost aplicată la construirea tunelelor aerodinamice după 1914, fiind folosită de Ministerul Aerului din Franţa şi de asemenea de Universitatea Sorbona din Paris.

Cercetările l-au condus pe Victor Vâlcovici să folosească suprafeţele Bernoulli în hidrodinamică, fapt pentru care aceste suprafeţe, utilizate în studiul mişcării supersonice, se numesc astăzi „suprafeţe Bernoulli-Vâlcovici”.

A avut valoroase contribuţii ştiinţifice în diverse domenii ale ştiinţelor exacte cât şi în filosofia ştiinţelor. S-a implicat în viaţa politică, ca deputat şi ministru al Lucrărilor Publice în timpul Guvernului Iorga. Comunicările susținute în Parlamentul României i-au demonstrat calităţile excepţionale pe care le-a pus cu dedicație în slujba interesului naţional, susţinând legi destinate să îmbunătăţească sistemul de educaţie naţională şi să contribuie la realizarea unei infrastructuri de şosele şi drumuri moderne.

Încă student, a publicat două inedite lucrări de geometrie, ambele premiate de Universitatea din Bucureşti. În domeniul analizei matematice s-a ocupat de ecuaţii cu derivate parţiale precum şi de studiul problemelor de flambaj, rezolvate prin funcţii Bessel. În mecanica generală a studiat dinamica sistemelor de puncte materiale, calculul vectorial şi tensorial, statica solidului rigid, echilibrul solidelor şi mecanica maselor variabile iar în mecanica analitică s-a ocupat de principiile variaţionale, stabilind că în afară de principiul minimei acţiuni şi principiul lui Hamilton se pot stabili o infinitate de principii variaţionale care conduc la ecuaţiile mişcării cu legături neolonome. În domeniul mecanicii fluidelor s-a ocupat de mişcările fluidelor cu suprafeţe de discontinuitate şi de mişcările rotatorii ale lichidelor, cu aplicaţii în aerodinamică, precum şi de teoria matematică a aluviunilor.

A scris lucrări despre principiile de bază ale fizicii moderne precum şi despre teoria elasticităţii şi rezistenţei materialelor, stabilind o metodă sintetică pentru determinarea condiţiilor care provoacă flambajul şi independenţa flambajului de forţele transversale. A elaborat o nouă ipoteză cosmogonică în astronomie, privind sistemul planetar al Soarelui. Autor al lucrării „Origine du système planetaire du Soleil” (1964), bazată pe o fundamentare matematică şi mecanică ipotetică şi pe consideraţii de elasticitate, Victor Vâlcovici a emis ipoteza că planetele de la Mercur la Marte ar fi luat naştere dintr-un disc de gaze şi pulberi circumsolare în vibraţie, iar planetele de la Jupiter la Pluto ar proveni dintr-o nebuloasă pătrunsă în zona sistemului solar.

Preocupat de filozofia ştiinţelor, a tratat problema incertitudinii, aspecte ale fundamentelor mecanice, scoţând în relief rolul modelului în construirea unei ştiinţe, trecerea de la modelul geometric la modelul mecanicii newtoniene şi apoi la modelul mecanicii relativiste, enunţând principiul aristotelic al relativităţii.

Victor Vâlcovici a demonstrat, în întreaga sa activitate didactică, un remarcabil elan pedagogic. Cele 49 de serii de studenţi care l-au avut profesor între anii 1913 – 1962, la Iaşi, Timişoara și Bucureşti au păstrat o vie amintire lecţiilor sale de o logică impecabilă, expuse cu o deosebită eleganţă și perfectă măiestrie. Energia şi spiritul său organizatoric au fost puse și în slujba edificării unor instituții, fiind unul dintre ctitorii Politehnicii din Timişoara, contribuind la dezvoltarea cercetării în domeniul științelor tehnice.

La împlinirea a 70 de ani, la sărbătorirea ce i-a fost organizată în data de 24 septembrie 1955, a explicat cum înțelegea el să definească o personalitate ajunsă la acea vârstă: „un rezervor de experienţă acumulată, un generator de energie, de un echilibru perfect”.

Biografie

Data şi locul naşterii: 11 septembrie 1885, Galaţi

Data şi locul decesului: 21 iunie 1970, Bucureşti

Studii:

• Şcoala primară şi studii secundare la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila (1896-1904);
• Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, Secţia matematică, ca bursier, îndrumat de Spiru Haret, David Emmanuel, Nicolae Coculescu şi Gheorghe Ţiţeica (1904-1907), absolvită cu premiul „Halfon” pentru cel mai bun licenţiat în matematică, lucrarea sa de diplomă fiind premiată pe anul 1906-1907;
• bursă de studii de perfecţionare în Germania, la Universitatea „Georg-August” din Göttingen, unul din cele mai reputate centre ştiinţifice din lume (1909-1913).

Titluri ştiinţifice:

• doctor în ştiinţele matematice şi mecanice cu teza „Asupra mişcării discontinue a lichidelor în două dimensiuni libere” la Universitatea din Göttingen, având referent pe renumitul mecanician german Ludwig Prandtl şi coreferent pe Const. Carathéodory, susţinută pe 30 iulie 1913.

Activitate socio-profesională:

• profesor de matematici în învăţământul secundar, la Seminarul Pedagogic din Bucureşti (1907);
• după întoarcerea din Germania a fost numit, pe 8 octombrie 1913, profesor suplinitor de mecanică la Universitatea din Iaşi, ca succesor al lui Dimitrie Pompeiu, apoi profesor docent în 1914;
• profesor agregat din 15 iulie 1915 şi profesor titular definitiv de mecanică din 1 septembrie 1918 la Catedra de mecanică a Universităţii din Iaşi, predând cursuri de hidrodinamică, teoria mulţimilor şi teoria elasticităţii, geodezie şi topometrie, mecanică tehnică şi filozofie matematică;
• a ţinut cursuri şi la Institutul electrotehnic ieşean (pe atunci dependent de Facultatea de Ştiinţe) precum şi la Seminarul Pedagogic Universitar din Iaşi;
• a condus Revista matematică din Timişoara, înfiinţată împreună cu Traian Lalescu pentru a veni în ajutorul elevilor care doreau să urmeze cursurile Politehnicii; primul număr a apărut la data de 15 mart. 1921;
• a înfiinţat în 1922 Societatea Ştiinţifică din Timişoara, a cărei activitate a început din 17 febr. 1923 și care a editat buletinul ştiinţific al societăţii, Bulletin Scientifique de Ecole Polytechnique de Timişoara, în care se publicau comunicările prezentate în cadrul şedinţelor societăţii sau alte lucrări interesante;
• profesor de mecanică la Universitatea din Bucureşti, devenind titular al Catedrei de mecanică raţională şi experimentală, ca succesor al lui Dimitrie Pompeiu (1 oct. 1930-1962);
• a creat şi a dezvoltat, pe lângă Universitatea din Bucureşti, un laborator de mecanică (în perioada 1930-1945), iar împreună cu entuziastul său colaborator Ion Stroescu, a realizat un Laborator de aerodinamică, în care au fost studiate teoretic şi experimental diferite tipuri de suflerii pentru domeniul aerodinamici; rezultatele acestor cercetări, comunicate în 1943, la Academia Aerodinamică din Berlin s-au bucurat de aprecierea specialiştilor germani;
• deputat de Covurlui (1931-1932);
• ministru al Lucrărilor Publice în Guvernul Iorga (1931-1932);
• ministru interimar al justiției după moartea lui Constantin Hamangiu (1932);
• împreună cu Horia Hulubei a editat revista de fizică şi matematici superioare Disquitiones mathematicae et physicae (1940);
• s-a numărat printre fondatorii Institutului de Cercetări Ştiinţifice (1940);
• s-a numărat printre fondatorii Institutului de Ştiinţe Matematice, ocupând şi funcţia de secretar general (1946);
• a participat la Congresul Internaţional de Mecanică Aplicată din Paris cu o comunicare despre tunelul aerodinamic construit la Universitatea din Bucureşti, în colaborare cu Ion Stroescu (1946);
• a înfiinţat cercul de mecanică al cadrelor didactice din învăţământul superior, în scopul stabilirii unei apropieri utile între învăţământul universitar şi cel politehnic (1956);
• s-a pensionat şi a fost numit profesor consultant la Catedra de mecanică raţională şi experimentală a Facultății de Matematică-Mecanică a Universităţii din Bucureşti (1 oct. 1962).

Afiliere:

• membru fondator al Societății Științifice din Timișoara (1922);
• membru corespondent (25 mai 1936) şi membru titular (3 febr. 1965) al Academiei Române, secţia Matematici;
• membru al secţiunii știinţifice a Societății „Ateneul Român” (3 iun. 1923);
• membru al Societăţii „Gazeta Matematică” (din 5 nov. 1935).

Colaborări la publicații: Analele economice şi statistice, Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Analele Universităţii din Bucureşti, Annales scientifiques de l’Université d’Jassy, Anuarul Ateneului Român, Buletin ştiinţific. Seria Matematică, fizică, chimie, Bulletin de la Section scientifique de l’Académie Roumaine, Bulletin scientifique de l’École Polytechnique de Timişoara, Cele trei Crişuri, Contemporanul, Cugetul românesc, Flacăra, Gazeta matematică, Îndrumătorul cultural, La Roumanie d’aujourd’hui, Libertatea, Mathematica, Natura, Parlamentul românesc, Ramuri, Revista Fundaţiilor Regale, Revista Generală a Învăţământului, Revista matematică din Timişoara, Revista matematică universitară, Revista Ştiinţifică „V. Adamachi”, Revista Universităţii „C.I. Parhon” şi a Politehnicii Bucureşti. Seria Ştiinţelor naturii, România aeriană, Scânteia, Studii şi cercetări de astronomie, Studii şi cercetări matematice, Studii şi cercetări de mecanică aplicată, Ştiinţă şi tehnică.

Note

Fișier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2010, Galaţi, Axis Libri, 2011.

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z