Vintilă Dongoroz

Jurist, avocat, profesor universitar

„O lege care cere omului să nu fie om, este absurdă și nu poate fi pusă în aplicare.”

Autograf Vintilă Dongoroz

Vintilă Dongoroz - jurist, avocat, profesor universitar

Prezentare

Descendent al unei familii de jurişti1, cu strămoşi aromâni după tată, Vintilă Dongoroz, cel care avea să devină „cel mai mare penalist român din toate timpurile”, a urmat şcoala primară în oraşul natal şi a absolvit, şef de promoţie, renumitul Liceu „Unirea” din Focşani, depăşind greutăţile materiale cu care s-a confruntat ca urmare a separării părinţilor săi.

Pasionat de matematică, a dorit iniţial să urmeze Politehnica în Germania, dar lipsa resurselor financiare l-a orientat pe Vintilă Dongoroz spre cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, unde a fost declarat licenţiat „cu unanimitate de bile albe cu elogii”. A devenit avocat al Baroului Ilfov, din 1915 până la desfiinţarea acestuia, în 1948, având drept îndrumător al primilor paşi în avocatură pe Radu D. Rosetti, preşedintele acestui barou.

A obţinut titlul de doctor în drept cu „cinci bile albe cu elogii”, teza sa de doctorat, „Dinamica socială a dreptului penal”, marcându-i pentru întreaga viaţă opţiunea pentru dreptul penal. Acestui domeniu al dreptului Vintilă Dongoroz i se va consacra cu pasiune de-a lungul întregii sale existențe, devenind unul dintre savanţii români care şi-au pus întreaga capacitate creatoare şi întreaga forţă de muncă în slujba progresului ştiinţific al ţării în care s-a născut şi căreia i s-a devotat.

Avocatul Vintilă Dongoroz a pledat în multe dintre procesele penale de răsunet ale timpului, fiind ales de trei ori membru în Consiliul avocaţilor din Baroul Ilfov, refuzând propunerea de a fi decan al acestui barou şi mai târziu funcţia de „ministru al Justiţiei, decan al Facultăţii de Drept, deputat, pentru a nu fi implicat sub nici o formă în politică”.

În perioada avocaturii a fost, alături de penalişti renumiţi ai vremii din România, Italia, Franţa, Elveţia, Belgia, de avocaţi, judecători şi profesori universitari, colaborator permanent al Revistei Penale, înfiinţată în 1934 de Ioan B. Georgescu, avocat în Baroul Dolj, care a devenit ulterior primar al Craiovei. Apreciat pentru probitatea sa absolută, avocatul Vintilă Dongoroz avea o regulă pe care o urma neabătut în alegerea cauzelor: „nu primesc procese în timpul instrucțiunii. Aștept întotdeauna cercetările să-și spună ultimul cuvânt”.

Activitatea la bară a avocatului Vintilă Dongoroz a fost descrisă de contemporani ca fiind încununată de succes şi datorită discursurilor sale „necolorate, lipsite de metafore şi înflorituri verbale”, ce se distingeau prin „rigoare, claritate, tehnicitate şi argumentare strict ştiinţifică”. În pledoariile sale, Dongoroz nu utiliza nici un cuvânt inutil sau nedelicat, nici un gest excesiv. Totul se desfăşura sub semnul unui autrocontrol natural, la care se adăugau bunătate, blândeţe şi calm permanent.

Devenit doctor docent, a fost cadru didactic la Catedra de Drept şi Procedură Penală a Facultăţii de Drept din Bucureşti, fiind profesor al acestei instituții până în 1951, când a fost înlăturat de regimul comunist din mediul universitar şi cooptat în Colectivul de cercetări juridice al Academiei Române. Profesorul Vintilă Dongoroz a avut un parcurs universitar caracterizat de o ţinută ştiinţifică deosebită, fapt pentru care cursurile sale de Drept penal erau audiate atât de studenţi, cât şi de foşti studenţi, precum şi de mulţi avocaţi care erau deja cunoscuţi în rândurile profesiei. Foarte exigent la examenele cu studenţii, dar şi cu sine însuşi, îşi actualiza cunoştinţele şi îşi îmbogăţea permanent cursurile. Profesorul şi cercetătorul de mai târziu, cu o lungă şi rodnică carieră ştiinţifică la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, îmbina armonios calitatea profesională cu cea umană, contemporanii privindu-l ca „o stâncă formată din disciplină, sobrietate, onestitate şi mai ales, verticalitate”.

Perioada de cercetare de la Academia Română, unde şi-a desfăşurat activitatea timp de 25 de ani, a fost concentrată, în primii trei ani, pe o cercetare minuţioasă a vechiului drept românesc, pentru ca ulterior, până la ieşirea la pensie, în 1976, să se dedice unei opere de mare anvergură, lucrând alături de colectivul din cadrul Institutului de Cercetări Juridice la realizarea celor mai importante opere din cariera sa: „Explicaţiile teoretice ale Codului penal” (lucrare în patru volume) şi „Codul de procedură penală”. Astfel, echipa de specialişti a Institutului, coordonată de profesorul Vintilă Dongoroz, a avut un rol important în elaborarea proiectului Codului penal din 1968, context în care a pus în practică reguli şi tehnici relevante de codificare, exprimate teoretic într-un studiu publicat în anul 1968, profesorul fiind recunoscut astăzi drept „fondatorul studiului comparat al dreptului şi procedurii noastre penale şi creatorul terminologiei lor ştiinţifice, precise şi riguroase”.

În portretul pe care avocatul Ion Dumitrescu îl face marelui profesor, căruia i-a fost student şi pentru care avea „un cult plin de cuviinţă pentru câtă nesecătuită înţelepciune, savanterie şi onestitate risipea”, întâlnim în acest sens o mmărturisire inedită: Nu cred, aşa cum se spune astăzi, că profesorul Dongoroz ar fi fost creatorul Codului Penal din anul 1968. Dongoroz nu putea să creeze cel mai ticălos Cod Penal, a cărui modificare a intervenit la mai puţin de doi ani de la adoptare. Deşi în prefaţă se spunea că acel cod este străbătut, ca un fir roşu, de un profund umanism socialist, Dongoroz nu putea accepta ca un individ care a sustras dintr-un magazin de stat un ac cu gămălie să fie pedepsit cu minim un an şi jumătate închisoare, să nu-i poată fi suspendată executarea şi dacă a fost prins în flagrant, făptaşul să fie trimis în judecată numai în stare de arest. Din păcate acesta nu este singurul caz de barbarie oferit de acel cod. Din informaţiile certe pe care le-am obţinut, încă de la data redactării, toate tiraniile cuprinse în acel cod i-au aparţinut exclusiv lui Vasile Pătilineţ, (element muncitoresc) care în acea vreme era şeful secţiei cu probleme speciale a Comitetului Central al PCR, şi care fusese desemnat ca preşedinte al comisiei de redactare a noului Cod Penal. S-a mers atât de departe încât nu a fost acceptată nici o observaţie la proiect, din cele peste trei mii formulate de specialişti.

Activitatea ştiinţifică desfăşurată în domeniul dreptului penal, a profesorului Vintilă Dongoroz, a fost recunoscută abia în 1994, când i-a fost redată calitatea de membru corespondent al Academiei Române, deşi fusese ales încă din 1948. În onoarea marelui jurist, Uniunea Juriştilor din România a instituit Premiul „Vintilă Dongoroz”, acordat anual, din 1991, pentru lucrări remarcabile în domeniul dreptului penal.

Academia Română a inclus numele marelui profesor în titulatura Departamentului de Drept Public al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, iar în data de 25 aprilie 2013, în Aula Academiei Române, a avut loc sesiunea omagială „Vintilă Dongoroz (1893-1976), personalitate marcantă a ştiinţei juridice româneşti”, organizată de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, eveniment la care foşti studenţi şi doctoranzi ai profesorului au susţinut comunicări. Profesorii universitari Mircea Duţu (director al Institutului de Cercetări Juridice), Rodica Stănoiu (cercetător ştiinţific emerit), George Antoniu (director ştiinţific onorific), Nicolae Volonciu, Petre Buneci şi Tudor Avrigeanu au rememorat cu admiraţie şi respect portretul biografic şi profesional al marelui jurist, avocat şi profesor universitar.

În semn de respect și apreciere, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti a denumit un mare amfiteatru după numele lui Vintilă Dongoroz și săli de judecată din Bucureşti şi din toată ţara au primit numele marelui penalist. În Galaţi, Facultatea de Drept a Universităţii „Danubius” a înfiinţat în structurile sale de cercetare Centrul de cercetare ,,Vintilă Dongoroz”, centru care grupează cercetători din domeniul Dreptului public și privat, în timp ce facultatea de profil din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” i-a dedicat un bust, „unul dintre cele mai frumoase şi expresive ridicate vreodată la Galaţi”, deşi, aşa cum autorul primului portret închinat lui Vintilă Dongoroz, Petre Strihan, sublinia, „Dongoroz nu are nevoie de statuie. El şi-a ridicat şi înălţat singur statuia prin opera sa”.

Biografie

Data şi locul naşterii: 27 martie 1893, Tecuci, jud. Tecuci

Data şi locul decesului: 8 martie 1976, Bucureşti

Studii:

• clasele primare la Bârlad (1900-1904);
• Liceul „Unirea” din Focşani (șef de promoție) (1904-1912);
• Facultatea de Drept a Universității din Bucureşti, având ca mentor pe profesorul Ioan Tanoviceanu (1912-1915);
• studii doctorale în drept penal la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, studii întrerupte de războiul de reîntregire (1916-1919).

Titluri științifice:

• doctor în drept cu „5 bile albe cu elogii”, cu teza „Dinamica socială a dreptului penal”, obținând calificativul „Magna Cum Laude” (27 dec. 1919);
• docent universitar în specialitatea drept și procedură penală (28 iun. 1929);
• doctor docent (1968).

Activitate socio-profesională:

• avocat în Baroul Ilfov (1915-1948);
• cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității din București (din 1921), conferenţiar suplinitor pentru Drept şi procedură penală (de la 1 ian. 1929)42 şi conferenţiar definitiv (de la 1 iul. 1932), profesor titular la Catedra de drept penal comparat (15 nov. 1936 - 30 apr. 1951);
• a colaborat la principalele reviste românești de drept, fiind redactor al revistei Biblioteca marilor procese (oct. 1923 - 1931)43;
• prim-redactor (din 1923) și director al revistei Jurisprudența generală (din 1925);
• redactor al revistei Curierul Judiciar (ian. 1928 - ian. 1934);
• alături de dr. Corneliu Chiseliță, consilier la Curtea de Casație și Justiție, dr. Ștefan Laday, jurisconsult la Cluj și dr. Eugen C. Decusară, a reeditat și completat cursul de drept al profesorului Ioan Tanoviceanu, lucrarea cu titlul „Tratat de drept și procedură penală”, în 5 volume, publicată între anii 1924-1927, fiind apreciată de Academia Română cu Premiul de Stat „Gheorghe Asachi” pentru secţiunea istorică, în 1928;
• profesor (1928-1936) și profesor titular (1936-1951) de Drept penal la Şcoala Superioară de Știinţe Administrative din cadrul Institutului de Ştiinţe Penale din Bucureşti
• şef al Secţiei de Drept Penal la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei R.S.R. (1 oct. 1954 - 1 febr. 1964);
• consultant ştiințific la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei R.S.R. (1 febr. 1964 - 18 mart. 1976).

Afiliere:

• membru al Comisiunii Române de Unificare Legislativă, Subcomisiunea legilor penale (din 1925);
• membru în Consiliul de disciplină al Baroului Ilfov (1928);
• membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice;
• membru corespondent al Academiei Române (27 mai 1948) (calitate retrasă în aug. 1948; repus în drepturi în data de 11 mai 1994);
• membru al Societăţii de Legislaţie comparată din Paris;
• membru al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal.

Premii:

• Premiul de Stat „Gheorghe Asachi”, pentru secţiunea istorică (ian. 1928);
• Premiul „Elena şi Gheorghe M. Vlasto”, pentru lucrarea „Tratat de Drept penal” (iun. 1940);
• Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (9 mai 1942);
• Premiul „Simion Bărnuţiu” acordat de Academia R.S. R. pentru studiul „Infracţiunea contra avutului obştesc” (febr. 1965);
• Ordinul „Meritul ştiinţific” clasa I, „pentru merite deosebite în activitatea ştiinţifică desfăşurată în domeniul dreptului, cu prilejul elaborării noii legislaţii penale” (apr. 1969).

Colaborări la publicaţii: Biblioteca Marilor Procese, Bucovina, Curierul judiciar (din 1920), Jurisprudenţa generală, Pandectele Române (din 1922), Revista de drept comercial (1938-1948), Revista de drept public, Revista penală (1922-1925), Revista penitenciarelor (din 1920), Studii şi cercetări juridice, Tribuna juridică (din 1920).

Note

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

TOPORAŞ, CAMELIA; BEZMAN, TENA; IRIMIA, ROCSANA; PRICOPI, OTILIA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2018 - 2019. Galaţi, Axis Libri, 2019.

Referinţe

• Ion Nefliu: Reputaţia sa de eminent penalist dobândea o aură din ce în ce mai consistentă. Ştia uimitor de mult în domeniul dreptului penal, avea o mare putere de muncă, fiind considerat pe drept cuvânt un savant. Cu toate acestea, respinge hotărât orice funcţii publice, deşi i se oferă scaunul de parlamentar pentru a fi raportor al Codului penal, i se oferă postul de ministru al Justiţiei în guvernul Gigurtu, i se oferă postul de decan al Facultăţii de Drept, în care este numit fără să fie întrebat şi din care demisionează în chiar ziua numirii (februarie 1941).

• Nicolae Volonciu: Dongoroz era cel mai mare profesor universitar la ora actuală, în România. Mai bun ca el nu era nimeni. Și un jurist arhicunoscut și peste hotare. De el se vorbea în toată Europa. Era un mare jurist și un mare penalist.

• Ionel Necula: ...A fost un mare orator, iar pledoariile lui la bară erau pline de miez, de substanţă, de conţinut. Se vedea de departe competenţa lui deosebită în materie juridică, elocvenţa şi logica implacabilă care impresiona asistenţa.

• Yolanda Eminescu: Personalitatea lui Vintilă Dongoroz, fenomen unic, respectat și de adversarii săi, rămâne legată și definită de profesiunea lui de credință ca avocat, de respectul față de sine care i-a impus o atitudine demnă în împrejurările cele mai grele și de admirabilul său autocontrol.

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z