Virgiliu G. Poienaru
Avocat, om politic
- „... acea națiune dă probă de vitalitate, căreia nu-i lipsește cultul bărbaţilor, cari au lucrat și luptat pentru propășirea ei în orice direcţiune, politică sau culturală.”
Prezentare
- Numele avocatului Virgiliu G. Poienaru se înscrie în galeria celor care au influențat destinul oraşului Galaţi, atât ca primar și prefect, cât și în calitate de deputat şi apoi de senator de Covurlui, caracterul său integru inspirând admirație chiar și adversarilor săi politici. Pasionat iubitor al literaturii, om politic de elită, apreciat de lumea politică și literară drept un orator desăvârșit, avocatul Virgiliu Poienaru s-a stabilit la Galaţi în anul 1886, după căsătoria cu Ecaterina Doiciu, descendentă a unei reputate familii gălăţene.
- Demn reprezentant al profesiei de avocat, remarcându-se prin talentul şi prin cunoştinţele juridice, prin corectitudinea pe care o arăta în exercitarea profesiei sale, Virgiliu Poienaru şi-a folosit aceste calităţi atât în cariera politică, devenind un respectat şi ascultat membru al Parlamentului, cât şi în posturile ocupate în administraţia publică, ca primar şi prefect sprijinind interesele oraşului şi judeţului Galaţi.
- În primul mandat de deputat de Covurlui, a fost un susţinător ardent al reînfiinţării porto-francurilor, pledând pentru vechiul statut al portului Galați și pentru importanța acestuia în economia românească: „prin înfiinţarea porturilor france nu numai că Statul n’ar pierde din sumele percepute, dar chiar ar creşte aceste venituri deoarece comerţul ar creşte în mod simţitor. Dar chiar de ar pierde Statul un milion sau două, totuşi Galaţul merită aceste sacrificii; căci... se cheltueşte suta de milioane pentru fortificații, şi nu se dă 2 milioane pentru învierea Galaţilor, care tinde a deveni un sat mare.”
- În perioada în care a deţinut funcţia de prefect al judeţului Covurlui, Virgiliu Poienaru a obţinut acordul Ministerului Lucrărilor Publice de a refolosi pietrișul de pe vechiul traseu al liniei ferate dintre Barboși și Galaţi, părăsit prin construirea tunelului, pentru întreținerea șoselei Galați-Bârlad.
- În calitate de primar, a avut un aport considerabil la ridicarea, în Parcul central din Galaţi, a monumentului lui Mihail Kogălniceanu, în discursul de la festivitatea de dezvelire a bustului de bronz al marelui om politic, bust oferit oraşului de V. A. Urechia şi operă a sculptorului Constantin Hegel, Virgiliu Poienaru împărtăşind sentimentele marelui om politic român pentru oraşul său de suflet: „Ca român ar fi de ajuns atâta pentru a putea dice că suntem fericiți a poseda în orașul nostru chipul în bronz al acestui ilustru bărbat; ceea ce însă pentru noi face ca oferirea D-v să fie cea mai prețioasă, este faptul că Kogălniceanu a iubit mult orașul nostru, al cărui nume, al cărui representant a fost de atâtea ori în parlament; până în ultimele sale dile nu a încetat un moment a ridica vocea sa autorisată și a apăra interesele Galaților când ocasiunea se presenta”.
- Caracterul mărinimos, manifestat faţă de toate aspectele sociale ale vieţii concetăţenilor săi, s-a exprimat în faptele sale de suflet, printre acestea numărându-se alocarea de fonduri pentru medicamente gratuite, necesare bolnavilor săraci şi pentru ajutorarea şi întreţinerea infirmilor din comună. A donat cărţi copiilor cu rezultate deosebite la învăţătură şi celor lipsiţi de mijloace materiale, numărându-se printre membrii cotizanţi ai Societății de binefacere „Alinarea”, societate în care soţia sa, Ecaterina Poienaru, era vicepreşedinte şi membru fondator.
- Virgiliu Poienaru s-a stins din viaţă în ziua de 4 iunie 1903, în locuinţa sa din strada Domnească nr. 91, fiind condus pe ultimul drum de tot ce „oraşul acesta numeşte floare a societăţii”, dar şi de personalităţi venite din capitala ţării pentru a-i prezenta ultimul omagiu, precum ministrul Ion Lahovari şi generalul Iacob Lahovari, alte personalităţi politice ale vremii, precum Take Ionescu şi Alexandru Bădărău exprimându-şi adânca mâhnire pentru această pierdere.
- Recunoştinţa gălăţenilor faţă de memoria primarului Poienaru s-a concretizat în atribuirea numelui său uneia din străzile importante ale oraşului, cunoscută astăzi gălăţenilor sub numele de Strada Basarabiei.
Biografie
- Data şi locul naşterii: 3 ianuarie 1854, Focşani, jud. Vrancea
- Data şi locul decesului: 4 iunie 1903[1], Galați
- Studii:
- studii elementare la Focşani;
- primul an de liceu l-a făcut la Focşani, transferându-se apoi la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti (susținând bacalaureatul în mai 1872);
- licenţiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti, cu teza „Despre juriu şi obiecțiunile ce i se pot aduce” (ian. 1876).
- Activitate socio-profesională:
- a intrat în magistratură, ocupând postul de procuror al Tribunalului Ilfov (31 mart. 1876);
- procuror, judecător de şedinţă, judecător de instrucţie în oraşele Ilfov, Buzău, Focşani, Râmnicu Sărat, Galaţi şi Ploieşti;
- judecător de instrucţie pe lângă Tribunalul de primă instanţă al judeţului Prahova (1878);
- s-a stabilit în Focşani, fiind numit în funcţia de avocat public al Statului, clasa I, pe lângă Tribunalul şi Curtea de Apel, în locul lui Nicolae Voinov, numit ministru al Justiţiei (15 nov. 1883 – 15 nov. 1886);
- la mutarea Curţii de Apel de la Focşani în Galaţi, s-a stabilit definitiv în Galaţi (toamna anului 1886);
- a candidat pentru funcția de deputat de Covurlui din partea Partidului Conservator, dar a pierdut în faţa lui Mihail Kogălniceanu (ian. 1888);
- a fost deputat al Colegiului II de Covurlui alături de Gh. C. Robescu şi Moise N. Pacu (oct. 1888 - febr. 1891; febr. 1894 - oct. 1895);
- prefect al județului Covurlui (febr. 1891 - mart. 1892);
- președinte al Consiliului de igienă și salubritate publică al județului Covurlui (1891);
- preşedinte al Comisiei interimare a comunei Galaţi (nov. 1892 – ian. 1893);
- primar al oraşului Galaţi (ian. 1893 - sept. 1894), ales cu unanimitate de 23 de voturi, în şedinţa din 30 ianuarie 1893;
- sub conducerea sa, Consiliul Comunal a aprobat „Regulamentul de construcţii, alinieri şi curăţirea oraşului”, potrivit căruia oraşul se împărţea în trei circumscripţii sau ocoale;
- alături de deputatul Constantin Ressu şi de doctorul Aristide Serfioti, a fost numit epitrop al Spitalului Spiridoniei din Galaţi (sept. 1893);
- decan al Baroului Galaţi, ales în şedinţa din 22 febr. 1898;
- reprezentant al Colegiului I de Covurlui în Senat (iun. 1899).
- Distincții - Decorații:
- Ordinul „Coroana României”, în grad de Comandor (10 mai 1891);
- Ordinul „Steaua României”, în grad de Ofiţer.
Note
- ↑ Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Galați, Colecția Registre Stare Civilă Comunală Județul Covurlui, Primăria Galați, Registrul Stării civile pentru morți, nr. 11, 1903, poz. 611.
Fişier de autoritate
Surse
- Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2014, Galaţi, Axis Libri, 2015.
Referințe
- Constantin N. Bour:
- "Era un om Poenaru, era un aprins iubitor al literaturei, era, pentru noi, un încurajator de inimă, şi perderea lui a trebuit să ne mâhnească. De aceea înainte de a plânge în Poenaru pe omul politic de elită, pe cetăţeanul de frunte şi de inimă, pe jurisconsultul care ne făcea fală, plâng pe omul de litere, pe omul care se interesa în de-aproape despre literatura noastră."
- Gheorghe Iorgala:
- "Rar avocat care să întrunească atâtea calităţi de o dată, spre a putea fi avocat aşa cum a fost dânsul! Cu o înfăţişare simpatică, distinsă, cu limbagiul tot-d’a-una sobru, Poenaru avea dicţiunea sonoră şi fraza sculpturală, - atâtea însuşiri, cari par’că într’adins îi fusese hărăzite, spre a face ca gândirea lui ageră să fie transmisă întreagă, în toată justeţea şi frumuseţea ei, auditoriului."
- Emil Nicolau:
- "Virgiliu Poienaru era o natură de elită, om superior pe care nu-l preocupau nimicurile lumeşti, o inimă largă care trecea peste micele mizerii, de ori unde ar fi venit ele, aşa încât acest om distins nu putea să îşi creeze decât amici chiar în rândurile acelora cari invidiau puterea sa de judecată şi poziţiunea sa dobândită prin muncă."
- Alexandru Nicolescu:
- "Virgil Poienaru a fost un temperament şi un adevărat caracter. Prin firea lui cavalerească şi deschisă, prin statornicia lui în credinţe, prin devotamentul cătră prieteni, prin manierele lui dulci şi afabile, prin corectitudine, prin purtare demnă şi exemplară, prin intelegenţa superioară şi prin atâtea sentimente alese, el se insinuase în inimile tuturora şi îşi făcuse în toate cercurile numai prieteni buni şi devotaţi."
