"Oraşul Galaţi, singurul liman şi cea întâiu schelă a negoţului, a fost în toată vremea privit de noi ca cel mai vrednic a atrage în privinţa sa toată îngrijirea ocârmuirii şi e izvor către ţară de îmbelşugată fericire..." (Mihail Vodă Sturza, Obşteasca Adunare, 1834)

"Galaţii este târgul de negoţ cel mai vestit de pe toată Dunărea." (Dimitrie Cantemir)

"Galaţii arată mult mai bine decât mohorâta Brăilă. Străzile sunt destul de late şi binişor pavate. Pe strada principală sunt câteva magazine arătoase şi peste tot e o forfotă plăcută şi adie un vânt de prosperitate. În lungul fluviului, mărginind oraşul, se întinde un chei foarte frumos, bine construit, cu debarcadere largi şi magazii încăpătoare. Cheiul nu exista până acum câţiva ani şi prin partea asta a oraşului nu puteai merge decât pe nişte scânduri, care abia de te fereau de noroiul negru şi de apa puturoasă de dedesubt, a cărei duhoare otrăvea atmosfera. E în bună măsură meritul autorităţilor că localitatea a ajuns primitoare şi înfloritoare. Spre deosebire de Brăila, Galaţiul are un hotel elegant şi confortabil şi o înfăţişare de oraş european prosper. Dacă s-ar îmbunătăţi navigaţia pe Dunăre, aşezarea ar dobândi inevitabil o mai mare importanţă." (Patrick O'Brien. Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene. Bucureşti: Humanitas, 2016, p. 35-36 / Journal of a Residence în the Danubian Principalities în the Autumn and Winter of 1853, London, 1854)

"Centrul Galaţiului, rămas în amintirea trecătorului ocazional, era un amestec de case diferite ca stil şi mărime, cu prăvălii felurite şi bodegi la tot pasul, ce-i dădeau oraşului-port un specific aparte. Amprenta războiului nu se ştersese încă de pe faţadele clădirilor, dar viaţa pulsa energic la fiecare pas, pe uliţele înguste, acolo unde zgomotul tramvaielor ruginite şi al vânzătorilor ambulanţi se amestecau, fără să supere pe nimeni. La capătul străzii Domnească, undeva spre Dunăre, se afla un imens teren viran, rămas părăsit pe timpul bombardamentelor. Acolo era locul de întâlnire al nelipsiţilor vizitatori ai târgului de toamnă. Fără să se deosebească prea mult de cele de pe alte meleaguri, fostul târg de vite, transformat prin timp în loc de distracţie şi petrecere, atrăgea în fiecare seară de septembrie pe tânăr şi pe bătrân, pe elev şi pe profesor, pe muncitor sau pe intelectual. Grătarul cu mititei, taraful cu lăutari, jocurile de noroc sau instalaţiile improvizate pentru tot felul de distracţii, creau o atmosferă nebunească, de sărbătoare fără sfârşit." (Mircea Patrichi, Gina Patrichi : Clipe de viaţă, Bucureşti, Unitext, 1996, p. 74)

Atestare documentară

Biserica Precista

Pentru atestarea documentară a oraşului Galaţi au fost vehiculate mai multe variante.

Anul 1418 a fost adus în discuţie, în 1927, de C. Karadja, care menţiona existenţa în cronica lui Ulrich von Richenthal, dedicată dezbaterilor Conciliului de la Constanţa, a unui reprezentant al Moldovei venit din partea oraşului Galff, toponim care s-ar apropia de denumirea oraşului Galaţi. Denumirea de Galff apare doar într-o variantă a cronicii terminată în 1467.

Anul 1445 este confirmat de un document datat 22 martie 1445, publicat într-o colecţie de documente poloneze (Akta grodzkte i ziemskie, IX), care vorbeşte despre o judecată între Nicolaus Zyndrich, pârât şi Angelo Lercario din Galaţi, pentru 800 de florini, valoarea mărfurilor luate din portul dunărean. Acest act constituie prima atestare documentară a oraşului Galaţi, ce dovedeşte importanţa economică a acestuia. (Paul Păltănea, „Galaţi : Legendă şi istorie”, în Şcoala gălăţeană, nr. 7, sept. 1990, p. 8)

Ulterior, în Istoria oraşului Galaţi, a cărei primă ediţie a fost publicată în 1994, istoricul Paul Păltănea afirmă că documentul menţionat mai sus, din 22 martie 1445 şi respectiv 27 septembrie 1445 păstrate sub forma unui regest românesc, nu mai pot constitui argumente pentru existenţa Galaţilor în secolul al XV-lea, primul referindu-se la cartierul Galata din Constantinopol iar în documentul original al celui de-al doilea nefiind menţionat Galaţiul.

D. Ciurea a afirmat că Galaţi „este probabil satul de la gârla Brateşului, amintit în documentul din 15 iulie 1448”, părere greşită cf. Istoricului Paul Păltănea, care notează că gârla Brateşului nu este lacul Brateş (afirmaţie făcută de M. Costăchescu în „Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare”, II, Iaşi, 1932, p. 340) ci un pârâu care se vărsa în lacul Brateş. (Paul Păltănea, Istoria oraşului Galaţi, vol. 1, Galaţi, Partener, 2008, p. 35).

Târgul Galaţi s-a dezvoltat pe malul Dunării, la „Vadul lui Raşcu”, locul de pornire al celor două drumuri care duceau spre nordul ţării: cel de pe vale Prutului, marcat pe harta întocmită de Richard Waponwski în 1556 prin indicarea târgului Galaţi şi cel care urma valea Bârladului, numit la 12 mai 1546 „drumul Galaţilor”. (Paul Păltănea, Istoria oraşului Galaţi, vol. 1, Galaţi, Partener, 2008, p. 35).

Nu se cunoaşte nici un document emis în sec. al XV-lea în care să fie menţionat oraşul Galaţi.

Menţionarea Galaţilor pe harta lui Richard Wapowschi, „Polonia et etiam Hungaria ac Walachia, Turcia, Tartaria et Masovia”, întocmită probabil în 1526, ca şi categorisirea de oppidum (Târg) în descrierea lui Georg Reicherstorffer, Chorografia Moldaviae, quae olim Dacia pars, 1541, sunt argumente în favoarea ipotezei că târgul s-a format către sfârşitul secolului al XV-lea, în vremea de după cucerirea de către turci a cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă. (Paul Păltănea, Istoria oraşului Galaţi, vol. 1, Galaţi, Partener, 2008, p. 49).

Date monografice

Noţiuni elementare de geografia judeţului Covurlui (1879)

Conturat ca aşezare urbană la sfârşitul secolului XV, oraşul Galaţi s-a profilat ca un important port la Dunăre (declarat port liber în 1836/1837), înscriindu-se astăzi între primele zece oraşe ale României.

Atestat documentar în 1445, a fost declarat oraş în 1526, cele mai vechi urme descoperite în vatra oraşului fiind din epoca fierului. La Barboşi se găsesc urme ale unei cetăţi dacice, cucerite de romani, care au instalat aici sediul unei garnizoane. (Adrian Aurel Baltălungă, România. Oraşele porturi dunărene, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2008, p. 57)

Importanţa sa comercială a determinat apariţia mai multor consulate în oraşul Galaţi: Consulatul Rusiei (1784), Consulatul Austriei (1798), Consulatul Franţei (1804), Consulatul Angliei (1804).

În manualul de geografie al judeţului Covurlui din anul 1879^[1], urbea Galaţi era prezentată învecinându-se "la vest cu cimitirul şi usina de ape, la est cu gara şi lacul Brateş, la sud cu fluviul Dunărea şi la nord cu linia drumului de fer. În partea de nord a oraşului lângă bariera Vad-Ungurului începe tunelul drumului de fer. [...] Urbea Galaţi are o suprafaţă de 14.321 Arii cu 146 strade şi 8 pieţe [...] 44.096 locuitori [...] are mai multe tipografii, 5 casarme, un mare şi frumos spital militar, 3 spitale civile, un teatru, o bancă naţională, o usină care împarte apa prin canale în oraş, 21 biserici ortodoxe, o biserică catolică, una protestantă, una armeană şi un templu israelit [...] un gimnasiu, o şcoală comercială, o şcoală normală, un seminariu cu 4 clase, o şcoală secundară de fete, o şcoală de meserii, 14 şcoli primare de băieţi şi de fete. Acest oraş este unul dintre cele 3 oraşe mai mari ale ţării şi capitala judeţului Covurlui."

Cadrul natural