Difference between revisions of "Iosif Ivanovici"

„Acolo unde nu există ordine și disciplină nu poate exista nici interpretare bună.”

Autograf Iosif Ivanovici

Iosif Ivanovici - compozitor, instrumentist

Prezentare

Fiu adoptiv al orașului de la Dunăre, Iosif Ivanovici a dăruit muzicii universale una dintre cele mai interpretate melodii din lume, „Valurile Dunării”, vals inspirat de măreţia fluviului care străbate zece ţări în drumul său spre Marea Neagră şi care a reprezentat pentru compozitor, pe lângă Euterpe, o a doua muză a sa, descoperită în oraşul său adoptiv, Galaţi.

În ceea ce priveşte locul naşterii sale, există mai multe variante, unii cercetători menţionând Timişoara, alții Alba Iulia. Ceea ce se ştie cu precizie este faptul că Galațiul este locul său de suflet, unde și-a petrecut cea mai mare parte din viață şi unde a pus pe note cele mai multe dintre compozițiile sale de succes. Valsul dedicat Dunării de Iosif Ivanovici, s-a înscris, alături de „Dunărea albastră” a lui Johann Strauss, printre lucrările care au intrat „cu o rar întâlnită repeziciune în circuitul valorilor internaţionale, impunând totodată numele autorului printre marii creatori şi compozitori ai vremii”, după cum remarca muzicologul gălăţean Dumitru Sandu, care mai afirma: „linia melodică curgătoare, captivantă, plină de poezia acestui atât de cântat fluviu care străbate şi ţara noastră, sunt elementele artistice de bază care menţin pe piloni solizi, armonici şi melodici, valoarea artistică a acestei partituri, aşezându-l pe românul Ivanovici pe aceeași treaptă cu Johann Strauss”.

Multe dintre creațiile sale sunt dedicate unor prezențe feminine din existența sa: „Amalia” - consacrată soției sale, „Agathe-Walzer” - destinată cunoscutei actrițe Agatha Bârsescu, cea care, după moartea compozitorului, „a luat iniţiativa la Bucureşci să se dea un mare concert pentru fondul ridicării unei statue compositorului român majorul Ivanovici, fostul inspector al musicelor militare din România”, „La reine du bal” - inspirată de Ecaterina Poienaru, soţia primarului gălăţean Virgiliu G. Poienaru. Femeile au fost, de altfel, o sursă constantă de inspiraţie pentru Iosif Ivanovici, fie că era vorba de brunete („J’adore les brunes"), de blonde („J’aime les blondes") sau chiar de mamele soacre, cărora le-a dedicat un cadril („Quadrille des belles mères").

Traiul într-un oraş cosmopolit, cum era Galaţiul de la acea vreme, şi contactul direct cu folclorul multitudinii de etnii din portul dunărean i-au influenţat creația, o parte dintre compoziţiile sale având la bază motive folclorice.

Amintirile din orașele pe unde s-a perindat cu fanfara şi-au găsit şi ele locul printre compoziţiile sale, dând titlul unor lucrări precum „Lacu Sărat”, „Despărţire de Focşani” sau „Souvenir de Lacul Sărat”. Viaţa petrecută în garnizoane i-a inspirat melodii ca „Hora micilor dorobanţi”, „Galop – Militar”, „Parade militaire” sau „Marşul Regimentului Seret No. 11”, regiment în cadrul căruia şi-a petrecut o perioadă importantă a vieţii sale.

Autorul a zeci de piese muzicale, începând de la valsuri, polci, galopuri până la cadriluri şi marşuri, Iosif Ivanovici a adus în tonalitatea lucrărilor sale intonaţii de romanţă, realizând, după cum afirma Claude Romano, „o punte posibilă către o muzică de promenadă şi café-concert naţională de bună calitate, dar şi către o muzică uşoară românească, cu sorţi de universalitate”. Deşi se înscria printre deschizătorii de drumuri în istoria muzicii româneşti, a fost „un om plin de tact, modest, mai degrabă timid decât vindicativ... Preocupat prea puțin de destinul creației sale, el a fost primul care s-a îngrijit la noi de înzestrarea fanfarelor militare cu instrumente corespunzătoare și de alcătuirea unui repertoriu de concerte cât mai variat, în același timp de nivel artistic”.

Recunoaşterea gălăţenilor pentru acest „compozitor genial, despre care se ştie atât de puţin şi care n-a dat numele vreunei instituţii gălăţene şi nici n-a avut parte de o statuie cât de mică, măcar una de ghips, pe vreo prispă de instituţie”, s-a concretizat prin acordarea titulaturii „Valurile Dunării” fanfarei Centrului Cultural „Dunărea de Jos” şi prin organizarea, în fiecare an, a Festivalului Internaţional de Fanfare şi Orchestre de Marş şi Promenadă „Iosif Ivanovici”.

Biografie

Data şi locul naşterii: 1845^[1], Timișoara / Alba Iulia

Data şi locul decesului: 16 septembrie 1902, Bucureşti

Studii:

• de muzică, la Galaţi cu Alois Riedl, apoi la Iaşi cu Emil Lehr.

Activitate socio-profesională:

• copil de trupă la Regimentul 6 Linie din Galaţi;
• flautist şi clarinetist în diverse fanfare militare (1858-1874);
• sergent major în Fanfara Regimentului 2 Roşiori din Iași (1874-1879);
• şeful muzicii Gărzii naţionale din Galaţi (1879-1880);
• avansat ofițer-șef de muzică, clasa 3 (1 oct. 1880), clasa 2 (15 febr. 1883), clasa 1 (8 apr. 1886);
• a condus fanfara Regimentului 6 Linie din Galați și a Regimentului Nr. 11 Siret din Galați (1880-1895);
• a obținut un succes de răsunet mondial la Expoziţia Universală de la Paris, unde a participat la Concursul Internaţional pentru realizarea unui „Marş de defilare”, destinat primirii ţarului Rusiei în Franţa, marșul „Alexandru”, ocupând locul I dintre lucrările celor 116 candidaţi (1889);
• a primit cetățenia română (1895);
• inspector general al muzicilor armatei, București (1895-1901);
• a fost trimis la Viena de generalul Anton Berindei pentru a studia organizarea muzicilor militare de acolo (1897);
• dirijor de orchestră la Cafeneaua Edison (Hugo) din Bucureşti (1900-1901);
• şef de muzică clasa 1 la Al IV-lea Regiment Ilfov nr. 21 (din 1 apr. 1901), însărcinat în continuare cu funcția de inspector al muzicilor militare (1901-1902);
• a scris aranjamente şi prelucrări de piese clasice ale unor compozitori precum Beethoven, Chopin, Donizetti, Petrella, Suppé).

Afiliere:

• membru al Societăţii Compositorilor din Paris.

Premii, decorații:

• Premiul de compoziţie al Expoziţiei Universale de la Paris cu marșul „Alexandru” (1889);
• Medalia „Bene Merenti”, cls. II (1893);
• Ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler (10 mai 1897).

Note

1. ↑ Cei mai mulți cercetători consideră 1845 anul nașterii, având ca argument datele din anunțul decesului dat de familie în presă: „Jalnicii Amelia Ivanovici soție, Paisia Monacha soacră, Theodosie Monachul unchiu, Paraschița Costopolși Petra Nicolau cumnate, Iancu Gheorghiu cumnat, Ioan Munteanu văr, Andrei și Elena Costopol nepoți, au nemărginita durere de a vă face cunoscut încetarea din viață a prea iubitului lor Maior I. Ivanovici, Inspector general al muzicilor militare, ofițer al mai multor ordine naționale și străine, încetat din viață luni 16 cor. la orele 10 seara în etate de 57 de ani” (v. Adevărul, an. 15, nr. 4720, 19 sept. 1902, p. 3); alte surse, printre care și I. Weinberg, indică 1848 ca an al nașterii (v. Momente și figuri din trecutul muzicii românești, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.R., 1967, p. 195); interesantă este și sursa care consemnează o dată completă de naștere, 15 octombrie 1848, și locul nașterii Alba Iulia (v. Anuarul ordinelor române, 1898, p. 114).

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

• Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2017, Galaţi, Axis Libri, 2018.

Referințe electronice

• CARAMAN-FOTEA, Daniela. Greii muzicii uşoare (2) – Iosif Ivanovici. În: Radio România Cultural [online]. [citat 20 martie 2018]. Disponibil în Internet: [1]
• D’Alba, Maria. Compozitorul Iosif Ivanovici : 1844-1902. În: Dacoromania [online]. [citat 20 martie 2018]. Disponibil în Internet: [2]
• DIAMOND, JOHN. Iosef Ivanovici (1845-1902). În: The Johann Strauss Society of Great Britain [online]. [citat 20 martie 2018]. Disponibil în Internet: [3]
• DULEA, VLAD. Valurile Dunării – scurtă istorie a celebrului vals românesc. În: Vlad Dulea blog [online]. [citat 20 martie 2018]. Disponibil în Internet: [4]
• GHINEA, CRISTIAN. Celebrul vals „Valurile Dunării”, inspirat de o tânără lugojeancă – Sara Fried. În: Cristian Ghinea’s Blog [online]. [citat 20 martie 2018]. Disponibil în Internet: [5]

Referințe

• Dorin Iancu: Muzica lui Ivanovici, unul din pionierii componisticii româneşti, plină de farmec, presărată cu pasaje melancolice, dar şi cu explozii de bucurie ritmată în măsurile caracteristice timpului, este animată de umanism şi căldură, ocupând un loc de frunte în creaţia melodică uşoară şi de dans a sfârşitului de secol XIX.

• Marin Sîlea: Opera sa constituie dovada unui creator excepţional de înzestrat, care împotriva grelelor condiţii de afirmare, în perioada respectivă, în domeniul muzicii militare, a reuşit totuşi să se impună şi să urce toate treptele ierarhiei militare de la gradul de soldat până la cel de inspector al muzicilor militare.

• George Sbârcea: Iubit de atâţia, cunoscut de mulţi, valsul lui Ivanovici este, cu toată răspîndirea lui mondială, mai ales al nostru. L-au ascultat bunicii şi părinţii noştri, în grădinile publice ale orăşelelor de provincie, la ceasul promenadei; l-au ascultat, poate, cu senzaţia că - în zăduful după-amiezelor de vară - contemplă plutirea valurilor Dunării pe sub bolţi de umbră şi verdeaţă, prin peisaje fermecate, pe lângă debarcaderele şi cheiurile porturilor româneşti, menţinându-şi pretutindeni lina alunecare aducătoare de pace şi reverii...

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z