Suceveni
Contents
Date monografice
- Comuna Suceveni este situată în NE judeţului Galaţi, fiind alcătuită din satele Suceveni şi Rogojeni. Comuna Suceveni are ca vecini: la S - comuna Oancea, la N – comuna Cavadineşti, la V – comuna Băneasa, la E – râul Prut. Comuna Suceveni se află în bazinul hidrografic Prut principalele ape fiind Prut, Horincea şi Oarba. Aici se află şi lacul Pochina. Teritoriul comunei Suceveni, ca şi întreg teritoriul judeţului Galaţi aparţine sectorului de climă continentală. Regimul climatic se caracterizează prin veri foarte calde şi ierni relativ reci. Suprafaţa teritoriului său este de 7.040 ha, populaţia fiind 2.192 locuitori (2002).
- În ceea ce priveşte istoricul comunei, se povesteşte că prin anul 1770, pe valea Oarbei s-au stabilit nişte oieri din Transilvania, care au întemeiat satul Chirileşti. Creşterea numerică a locuitorilor a dus la transformarea satului Chirileşti în comuna cu numele Tudor Vladimirescu (în 1925). În 1968, prin reorganizarea administrativ-teritorială, comuna Suceveni este constituită din localităţile Tudor Vladimirescu şi Rogojeni. Pe teritoriul comunei se află rezervaţia naturală pădurea Pogăneşti situată pe dealurile Pogăneşti, Crângului şi Cocoşului, pe o suprafaţă de 478 ha. Este rezervaţie naturală, forestieră şi botanică din 1978, fiind ocrotit un sector în care predomină gorunul şi teiul.
- Rogojeni este o localitate de frontieră, situată la graniţa cu Republica Moldova. Satul este aşezat între râul Prut şi pârâul Horincea. Din punct de vedere administrativ, satul este, începând cu anul 1968, parte a comunei Suceveni. Este atestat documentar în 1502. Satul este localitatea de origine a scriitorului poporanist Spiridon Popescu, autor a mai multor lucrări de proză scurtă, printre care "Rătăcirea de la Stoborăni", care descrie modul în care s-a desfăşurat revolta ţărănească de la 1907 în satul Rogojeni.
- Populaţia satului număra, conform recensământului din 2002, 756 de persoane, în creştere faţă de datele din 1992, când se recenzau 655 de persoane. Majoritatea populaţiei este constituită din persoane vârstnice, mulţi dintre tineri emigrând în străinătate. Domeniul de activitate preponderent este agricultura.
- Rogojeni: http://www.facebook.com/rogojeni.sat
- Lacul Pochina este situat în bazinul hidrografic al Prutului Inferior, pe raza satului Rogojeni, comuna Suceveni şi ocupă o suprafaţă de 74,8 ha. Este rezervaţie naturală de interes naţional şi zonă de importanţă avifaunistică deosebită, fiind inclus în Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului. Ihtiofauna cuprinde: crap, caras, somn, ştiuca, şalău etc.
Primăria SUCEVENI
Date contact:
- Adresa: loc. Suceveni, jud. Galaţi
- Cod poştal: 807285
- Telefon: 0236/348265
- Fax: 0236/348260
- E-mail: primaria_suceveni@yahoo.co.uk
Primar
HANŢĂ Neculai (n. 13.02.1974, com. Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi)
Studii:
- Şcoală profesională
Experienţă profesională:
- Şofer Hidrotehnica S.A Galaţi (1991-1992)
- Director general la S.C. Hanţă S.R.L. (1992-2008)
- Primar comuna Suceveni (din 2008).
Viceprimar
NEAGU Vasile (n. 02.01.1957, com. Avereşti, jud. Neamţ)
Experienţă profesională:
- Lăcătuş I.N.C.R.E.S.T. Bucureşti (1979-2002)
- Agent comercial (2002-2007)
- Viceprimar comuna Suceveni (din 2008).
Secretar
MORARIU Tuţa (n. 10.12.1968, com. Suceveni, jud. Galaţi)
Experienţă profesională:
- Economist C.A.P. (1987-1990)
- Secretar Primăria comunei Suceveni (din 1990).
Contabil
ONOSĂ Valerica (n. 26.01.1956, Tg. Bujor)
Experienţă profesională:
- Profesor suplinitor (1981-1983)
- Contabil S.M.A. (1983-1990)
- Contabil Primăria comunei Suceveni (din 1990).
Biblioteca
- Biblioteca Comunală Suceveni a fost constituită în anul 1970, fiind amplasată în centrul satului, lângă Căminul Cultural. Renovată şi modernizată îm anul 2008, Biblioteca Comunală Suceveni oferă servicii multiple. Biblioteca este dotată cu o sală Internet cu un număr de 5 calculatoare, o sală care cuprinde bibliografie şcolară şi universală şi o sală cu cărţi din domeniile geografie, istorie, medicină, biologie, artă şi sport. Din anul 1983 şi până în prezent, fondul de carte a crescut de la un număr 6.057 documente la 9.555. În colaborare cu Căminul Cultural şi şcoala, Biblioteca Comunală a organizat în cadrul diverselor activităţi culturale, prezentări de carte, momente literare şi istorice.
- Bibliotecari:
- Covrig Neculina
- Mitrofan Elena
- Covrig Nicoleta
- Lefter Mariana
- Bibliotecar:
- SAVU Carmen Mihaela
Studii:
- Liceul Teoretic Târgu Bujor
Experienţă profesională:
- Bibliotecar comuna Suceveni (din 2005).