Fârţăneşti

Revision as of 12:37, 21 October 2009 by Liana (talk | contribs) (Primar)

Date monografice

Comuna Fârţăneşti este aşezată în Colinele Covurluiului, pe apa Covurluiului, la 43 km nord de oraşul Galaţi, la o distanţă de 12 km de oraşul Tg. Bujor. În componenţa comunei intră două sate : Fârţăneşti şi Viile, acesta din urmă fiind situat în nordul satului Fârţăneşti, la o distanţă de 4 km.
Denumirea comunei provine de la numele unui păstor Fârţonea, venit cu oile din Carpaţi pe aceste meleaguri. Fârţonea a fost împământenit ca urmare a unor fapte de curaj şi vrednicie, iar moşia răzeşească s-a numit Fârţoneşti ( Fârţăneşti). Cel mai vechi document care atestă numele satului Fârţăneşti este scris la 14 septembrie 1628 cu privire la satul Vornicenii pe Prut, astăzi dispărut, unde este înscris numele unui martor din Fârţăneşti şi anume "Ionaşco vatah de Hănsari". Descălecatul lui Fârţonea împreună cu ai săi, poate fi pus pe seama mişcării de transhumanţă, cât şi condiţiilor din ce în ce mai grele impuse de nobilimea din Transilvania păstorilor români. Dar, la venirea lui Fârţonea pe aceste meleaguri terenurile nu erau pustii. Documentele atestă din vechime locuitori în vatra satului Fârţăneşti grupaţi în sate, cătune, silişti. Astfel la 1448 sunt amintite printre altele " seliştea Radului şi a lui Rădici şi iazărul Covurluiului". Această selişte se încadra în suprafaţa funciară a satului Fârţăneşti. Toponimele dealul şi valea Radiciului atestă acest fapt. În uricul din 1468 emis de Ştefan cel Mare lui Şteful Cernat, printre alte sate este înscris şi " Rădicieşti la Covurlui".
Numele satului Viile este nou, din 1968. Prima menţiune documentară apare în anul 1679 când într-o hotarnică a moşiei Tomuzeni pe valea Suhurluiului sunt prezenţi martori din sat, unde este încris vechiul nume al satului, Puţucuoaia. După explicaţiile localnicilor denumirea ar fi apărut ca urmare a unei întâmplări, cu titlu de legendă. Se spune că pe aceste meleaguri îşi aveau drumul de trecere ciobanii de la Breţcu ce coborau cu oile la baltă. În zona veche a satului se găsea un puţ cu apă unde se adăpau oile. În timpul unei nopţi un cioban şi-a adăpat oile, una din ele înecându-se. Întâmplarea s-a răspândit repede în rândul ciobanilor, iar puţul cu pricina a rămas cu numele "puţu cu oaia". Satul format aici a luat numele sursei de apă. În anul 1945, considerându-se ridicol, numele satului este schimbat în Ignăteşti ( după numele celui care a organizat împroprietărirea); în anul 1947 este schimbat în 30 Decembrie, iar în 1968 în Viile, numele cel mai potrivit, având în vedere că aici se găseau renumitele vii pe dealurile Bujorului.
Relieful se înscrie în cadrul Colinelor Covurluiului, subunitate a Podişului Covurlui din sudul Podişului Moldovei. Climatul temperat-continental se caracterizează prin temperatura medie anuală de 9,5 C. Suprafaţa totală a teritoriului este de 8861 ha, iar populaţia este de 5305 locuitori. În apropierea satului există o plantaţie de salcâm, situată pe Dealul Dălbăneasa, care se întinde pe o suprafaţă de 21 ha.

Primăria FÂRŢĂNEŞTI

Date contact:

Adresa: loc. Fârţăneşti, jud. Galaţi
Cod poştal: 807125
Telefon: 0236/347439, 347220
Fax: 0236/347439
E-mail: primariafartanesti@yahoo.com


Primar

FILOTE Adrian (n. 21.03.1981, Tg. Bujor, jud. Galaţi)

Studii:

  • Liceul cu program sportiv

Experienţă profesională:

  • Primar comuna Fârţăneşti (din 2006).

Viceprimar

Secretar

Contabil

Biblioteca