"Oraşul Galaţi, singurul liman şi cea întâiu schelă a negoţului, a fost în toată vremea privit de noi ca cel mai vrednic a atrage în privinţa sa toată îngrijirea ocârmuirii şi e izvor către ţară de îmbelşugată fericire..." (Mihail Vodă Sturza, Obşteasca Adunare, 1834)

"Galaţii este târgul de negoţ cel mai vestit de pe toată Dunărea." (Dimitrie Cantemir)

"Galaţii arată mult mai bine decât mohorâta Brăilă. Străzile sunt destul de late şi binişor pavate. Pe strada principală sunt câteva magazine arătoase şi peste tot e o forfotă plăcută şi adie un vânt de prosperitate. În lungul fluviului, mărginind oraşul, se întinde un chei foarte frumos, bine construit, cu debarcadere largi şi magazii încăpătoare. Cheiul nu exista până acum câţiva ani şi prin partea asta a oraşului nu puteai merge decât pe nişte scânduri, care abia de te fereau de noroiul negru şi de apa puturoasă de dedesubt, a cărei duhoare otrăvea atmosfera. E în bună măsură meritul autorităţilor că localitatea a ajuns primitoare şi înfloritoare. Spre deosebire de Brăila, Galaţiul are un hotel elegant şi confortabil şi o înfăţişare de oraş european prosper. Dacă s-ar îmbunătăţi navigaţia pe Dunăre, aşezarea ar dobândi inevitabil o mai mare importanţă." (Patrick O'Brien. Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene. Bucureşti: Humanitas, 2016, p. 35-36 / Journal of a Residence în the Danubian Principalities în the Autumn and Winter of 1853, London, 1854)

"Priveliștile Galațiului au fost însă dintotdeauna minunate, parcă într-adins a fost ales de natură pentru unul din cele mai spectaculoase hori tragice în care să își dea mâna zeii, eroii și neamurile. Fericiți sunt cei ce au văzut Dunărea din curtea bisericii / monument istoric Precista, cei ce admiră Brateșul de pe culmea Grădinii publice, ”țuguieta” din care, dus de băieții mahalalelor furam zărzărele încă crude. Iar apoi escaladînd strada Tecuciului, străbătînd platoul Fileștilor, sărind într-un hop calea ferată și precipitându-mă primejdios spre a mângâia cu privirea, în goana căruței, ”Calica” cu tradiționalele ei serbări populare de Trisfetite! Da, știu că aceste locuri arată altfel acum; nici roata de căruță nu mai trece peste ele, dar, în vremea copilăriei mele nimic nu mi se părea mai deosebit decât de a alerga cu privirea peste ”Păloaia” sau peste ”Gheboasa” care sta să se prăvale peste biserica Smârdanului și de pe care ieșeai la stânga ca să riști a te sinucide pe prăpăstiosul drumușor de/a lungul viilor ce alunecau spre mlăștinoasa ”Mălină”". (prof. univ. Dimitrie Cuclin, compozitor, ”Tribuna Dunării”, dec. 1969)

"Copilăria și adolescența mea poartă pecetea Galațiului. Tot ceea ce este viu și proaspăt în viața mea este legat de orașul nostru. [...] A avut orașul nostru, Galațiul, o frumusețe plastică de schelă veche din vremuri de demult. Mi/amintesc de plimbările mele la Brateș, pe Siret sau peste Dunăre. Și bălțile cu flori umede de rouă, și drumul, așa de senin, așa de romantic erau veșnic prilejuri de visare.” (Mihail Davidoglu, dramaturg, ”Tribuna Dunării”, dec. 1969)

"Centrul Galaţiului, rămas în amintirea trecătorului ocazional, era un amestec de case diferite ca stil şi mărime, cu prăvălii felurite şi bodegi la tot pasul, ce-i dădeau oraşului-port un specific aparte. Amprenta războiului nu se ştersese încă de pe faţadele clădirilor, dar viaţa pulsa energic la fiecare pas, pe uliţele înguste, acolo unde zgomotul tramvaielor ruginite şi al vânzătorilor ambulanţi se amestecau, fără să supere pe nimeni. La capătul străzii Domnească, undeva spre Dunăre, se afla un imens teren viran, rămas părăsit pe timpul bombardamentelor. Acolo era locul de întâlnire al nelipsiţilor vizitatori ai târgului de toamnă. Fără să se deosebească prea mult de cele de pe alte meleaguri, fostul târg de vite, transformat prin timp în loc de distracţie şi petrecere, atrăgea în fiecare seară de septembrie pe tânăr şi pe bătrân, pe elev şi pe profesor, pe muncitor sau pe intelectual. Grătarul cu mititei, taraful cu lăutari, jocurile de noroc sau instalaţiile improvizate pentru tot felul de distracţii, creau o atmosferă nebunească, de sărbătoare fără sfârşit." (Mircea Patrichi, Gina Patrichi : Clipe de viaţă, Bucureşti, Unitext, 1996, p. 74)

Atestare documentară a orașului Galați

Date monografice

Date monografice

Noţiuni elementare de geografia judeţului Covurlui (1879)

Conturat ca aşezare urbană la sfârşitul secolului XV, oraşul Galaţi s-a profilat ca un important port la Dunăre (declarat port liber în 1836/1837), înscriindu-se astăzi între primele zece oraşe ale României.

Atestat documentar în 1445, a fost declarat oraş în 1526, cele mai vechi urme descoperite în vatra oraşului fiind din epoca fierului. La Barboşi se găsesc urme ale unei cetăţi dacice, cucerite de romani, care au instalat aici sediul unei garnizoane. (Adrian Aurel Baltălungă, România. Oraşele porturi dunărene, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2008, p. 57)

Importanţa sa comercială a determinat apariţia mai multor consulate în oraşul Galaţi: Consulatul Rusiei (1784), Consulatul Austriei (1798), Consulatul Franţei (1804), Consulatul Angliei (1804).

În manualul de geografie al judeţului Covurlui din anul 1879^[1], urbea Galaţi era prezentată învecinându-se "la vest cu cimitirul şi usina de ape, la est cu gara şi lacul Brateş, la sud cu fluviul Dunărea şi la nord cu linia drumului de fer. În partea de nord a oraşului lângă bariera Vad-Ungurului începe tunelul drumului de fer. [...] Urbea Galaţi are o suprafaţă de 14.321 Arii cu 146 strade şi 8 pieţe [...] 44.096 locuitori [...] are mai multe tipografii, 5 casarme, un mare şi frumos spital militar, 3 spitale civile, un teatru, o bancă naţională, o usină care împarte apa prin canale în oraş, 21 biserici ortodoxe, o biserică catolică, una protestantă, una armeană şi un templu israelit [...] un gimnasiu, o şcoală comercială, o şcoală normală, un seminariu cu 4 clase, o şcoală secundară de fete, o şcoală de meserii, 14 şcoli primare de băieţi şi de fete. Acest oraş este unul dintre cele 3 oraşe mai mari ale ţării şi capitala judeţului Covurlui."

Cadrul natural