Fundeni

Revision as of 10:46, 23 October 2009 by Liana (talk | contribs) (Primar)

Date monografice

Comuna Fundeni este situată în partea de SV a judeţul Galaţi, în dreptul paralei 46°00', la intersecţia drumului naţional DN25 Galaţi – Tecuci cu drumul judeţean DJ204 Hanu Conachi – Năneşti. Comuna se învecinează la est cu comuna Tudor Vladimirescu, la sud cu comuna Nămoloasa, la nord cu comuna Lieşti, la NV cu judeţul Vrancea, respectiv comuna Năneşti. Formele de relief caracteristice comunei sunt: lunca, terasele Siretului şi dunele continentale de nisip ce se înscriu în curbele de nivel 14,0 m- 19,0 m. Din punct de vedere geologic în zona comunei Fundeni predomină pământurile de vârstă cuaternară de natură aluvionar – eoliană. Sub aspect tectonic comuna Fundeni se află plasată pe placa tectonică estică, situată în dreapta faliei se separă platoul valah pe linia localităţilor Focşani, Nămoloasa – Galaţi. Lipsa pădurilor de odinioară a antrenat modificări ale climei, verile fiind secetoase şi toride. Iernile sunt geroase cu vânturi puternice şi cu temperaturi medii ale lunii ianuarie de -2°C. Precipitaţiile medii anuale variază între 400- 500 mm/m², iar temperaturile medii anuale sunt de 10-11°C.
Comunei Fundeni îi este specifică vegetaţia de stepă şi silvostepă cu pălcuri de pădure reprezentată de salcâm. La nivelul întregii comune solul este de tip cernoziom, având textură mijlocie. Comuna Fundeni este axată pe două reţele hidrografice: o reţea majoră, reprezentată de râul Siret şi o reţea hidrografică minoră reprezentată de Lacul Negru. Resurse naturale subsolice nu există. O resursă naturală poate fi considerată pădurea de salcâm de la Hanu-Conachi, pădure care fixează dunele de nisip şi care este recunoscută ca rezervaţie faunistică.
Satul Fundeni s-a dezvoltat prin mutarea locuitorilor unei foste localităţi, Fundenii Vechi, care se afla într-o zonă inundabilă în bucla din sud a Siretului. Satul Lungoci s-a numit în vechime Călienii Ghicăi. Satul Hanu-Conachi s-a cristalizat în anul 1800 în jurul mosiei familiei Conachi.
Comuna are o funcţie predominant agricolă însoţită de creşterea animalelor doar pentru uzul propriei gospodării.

Primăria Fundeni

Date contact:

Adresa: loc. Fundeni, jud. Galaţi
Cod poştal: 807140
Telefon: 0236/821091, 821202
Fax: 0236/821202
E-mail: primaria.fundeni@yahoo.com

Primar

LUPU Manuel (n. 13.02.1971)

Studii:

  • Liceul Industrial Nr. 8 Galaţi (1985-1989)
  • Facultatea de Studii Economice „Dimitrie Cantemir” Iaşi (2000-2004)

Experienţă profesională:

  • Electromecanic Vameş
  • Agent fiscal Direcţia de Finanţe Publice Galaţi
  • Primar comuna Fundeni, jud. Galaţi (din 2009).

Viceprimar

Secretar

Contabil

Biblioteca