Iveşti

Revision as of 08:44, 10 May 2012 by Liana (talk | contribs) (Primăria IVEŞTI)

Date monografice

Comuna Iveşti este aşezată în partea de sud vest a judeţului Galaţi, de-a lungul soselei D.N. 25, la 53 km de municipiul Galaţi şi 18 km de municipiul Tecuci. Se învecinează la nord cu comuna Umbrăreşti, la sud cu comuna Lieşti, la est cu comuna Griviţa şi la vest cu râul Siret- graniţa cu judeţul Vrancea. Comuna Iveşti este situată în zona de câmpie, pe partea stângă a raului Bârlad care străbate comuna de la nord la sud.
scoala.
Şcoala Gimnazială Iveşti
Prima atestare documentară a comunei Iveşti, datează de la 15 iulie 1448 şi este reprezentată de documentul eliberat de catre domnitorul Petru al II-lea Muşat, care acorda drept moşie lui Cernat Ploscarul, satul Blajari – actualul cartier Blăjerii de Jos. Ulterior sunt menţionate satele Buceşti (1548) şi Diecheni (1658). La 13 octombrie 1856 a luat fiinţă Târgul Iveşti – unul din cele 90 oraşe şi târguri ale ţării la acea vreme. La 14 aprilie 1864, în urma promulgării de către Al.I.Cuza a Legii comunale, Târgul Iveşti a devenit reşedinţa Plasei (Ocolului) Iveşti, statut menţinut până în anul 1950.
Populaţia comunei Iveşti este de 9.950 locuitori, cuprinsă în 3.027 gospodării. Cea mai mare parte din populaţia ocupată activează în agricultură, industria prelucratoare, comerţ, construcţii şi învătământ.
ivesti3.
Casa memorială "Hortensia Papadat - Bengescu"
ivesti1.
Biserica Sfăntul Gheorghe
Obiective turistice
  • Casa memorială "Hortensia Papadat - Bengescu" găzduieşte Expoziţia "Personalităţi iveştene", în cadrul căreia se regăsesc materiale documentare şi obiecte care au aparţinut amfitrioanei şi unor membri marcanţi ai culturii şi istoriei Iveştilor: poetul Ştefan Petică, scriitorul dramaturg Victor Ion Popa, scriitorul I. Valerian, academicianul agronom Amilcar Vasiliu, generalul Eremia Grigorescu, generalul Nicolae Sova, generalul Anton Marin, medicul Casandra Lupescu şi economistul publicist Petrache Popa. Porţile Casei sunt deschise celor care vor să cunoască atăt viaţa prozatoarei şi nuvelistei născute la Iveşti, cât şi a altor câtorva personalităţi care au trăit acolo sau au scris despre localitatea Iveşti. Hortensia Papadat - Bengescu, o mare prozatoare, romancieră şi nuvelistă a epocii interbelice, s-a născut la data de 8/20 decembrie 1876 la Iveşti, judeţul Galaţi. Fiica generalului Dimitrie Bengescu şi a profesoarei Zoe Ştefănescu, Hortensia Papadat-Bengescu a avut o activitate literară fructuoasă timp de trei decenii, fiind creatoarea romanului modern de analiză, considerată un "Balzac feminin al literaturii noastre" şi o "mare europeană".
  • Biserica Sfăntul Gheorghe este o construcţie ce aminteşte de marile locaşuri de cult din Moldova. Arhitectura ei, cu toate ca este nouă şi zveltă, caută să fie fidelă bisericilor şi mănăstirilor zidite de Sfăntul Ştefan cel Mare. Biserica Sfăntul Gheorghe a fost construită în doar un an de zile, anume între anii 1942-1943. Aflat în cantonament militar în Iveşti, generalul Nicolae Şova a copatronat edificarea bisericii din acest târg.

Primăria IVEŞTI

ivesti1.
Primăria comunei Iveşti

Date contact:

Adresa: str. Eremia Grigorescu nr. 451, loc. Iveşti, jud. Galaţi
Cod poştal: 807170
Telefon: 0236/866004
Fax: 0236/866261
E-mail: primaria.ivesti@galati.astral.ro
Site: http://ivesti.infoprimarie.ro/


Primar

CORPACI Ion (n. 02.02.1950, com. Buceşti, jud. Galaţi)

primar.
CORPACI Ion

Experienţă profesională:

  • Tehnician agricol
  • Primar comuna Iveşti (din 2000).

Viceprimar

HAMZA Cornel (n. 17.12.1954, com. Umbrăreşti, jud. Galaţi)

viceprimar.
HAMZA Cornel

Studii:

  • Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept

Experienţă profesională:

  • Viceprimar comuna Iveşti (din 2006).

Secretar

TOMA Zanfirica (n. 23.07.1967, com. Iveşti, jud. Galaţi)

secretar.
TOMA Zanfirica

Experienţă profesională:

  • Secretar Primăria comunei Iveşti (din 1990).

Contabil

NECULA Tinca

Biblioteca