Pechea

Revision as of 11:14, 20 April 2021 by Ioana (talk | contribs) (Obiceiuri și tradiții populare)

Date monografice

pechea
pechea
pechea
pechea
Biserica din Pechea
Localitatea Pechea este atestată documentar la 2 iunie 1521. Toponimul s-ar referi la onomasticul Bechea sau Peche, în hrisov aparând sub forma "un loc pustiu situat mai sus de Bechea". Localitatea Pechea s-a format de-o parte şi de alta a părăului Suhurlui care, practic a fost şi este "izvorul vieţii" în acest loc situat la răscruce de drumuri. Datorită faptului că dealurile argiloase din jur sunt sărace în ape de suprafaţă, pânza freatică aflându-se la peste 10 metri adâncime, oamenii au dezvoltat vatra satului în lunca pârâului, deşi au fost permanent ameninţaţi de inundaţii. Dumnezeu a răsplătit curajul oamenilor cu o reţea bogată de apă potabilă iar drumeţii se opreau deseori aici şi duceau apoi mai departe vestea despre bunătatea apei. De la această faimă se trage şi denumirea actuală a comunei Pechea, "pecha" însemnănd în limba turcă "bun", deci "apă bună". Treptat numărul aşezărilor omeneşti începe să crească iar "Târguşorul Pechea" îşi capătă un renume. Primele date ce dovedesc existenţa acestui târg, cât şi unele "demersuri" pentru organizarea lui, ni le face Dimitrie Moruzzi, proprietarul moşiei, care cerea dreptul de a avea câte un iermaroc pe lună. În anul 1929 în componeneţa comunei Pechea sunt cuprinse satele Cuza-vodă, Izvoarele şi Slobozia Conachi, iar în anul 1931 rămâne numai cu satul Pechea.
Comuna Pechea este situată în partea de sud, la 34 km de municipiul Galaţi. La est se învecinează cu comuna Smârdan, la vest, cu Griviţa şi Iveşti, la nord cu Rediu şi Costache Negri iar la sud-vest cu Slobozia Conachi. Ultimul recensamânt indică o populaţie de 11500 locuitori în Pechea, iar pe o suprafaţă de 8500 ha sunt construite 3000 locuinţe. Comuna Pechea este înconjurată de dealuri, despărţite de pârâul Suhurlui. Podul peste pârâu, construit în perioada anilor 1971-1976 atrage atenţia drumeţului ca se apropie de centrul localităţii. Silueta bisericii, construite de moşierul Moruzzi, în decurs de 8 ani şi sfinţită în 1887, se arată privirii pe partea stângă a şoselei. Pe cuprinsul comunei Pechea, solul este variat, de la brun-roşcat de pădure, din zonele deluroase, la cernoziom, în zona de câmpie. Cele mai fertile terenuri se găsesc pe platourile şi terasele interfluviale, unde stratul de humus calcic asigură o bună dezvoltare a gramineelor şi dicotiledonatelor.
Despre comuna Pechea şi despre oamenii ei s-au publicat numeroase articole, comuna şi-a aflat locul şi în cărţile de reportaje, în monografiile judeţului Galaţi, s-a făcut chiar şi un film de lung metraj intitulat "Ultima generaţie de săraci".
Sursa: Marinescu, Ioan. Pechea : Leagăn de civilizaţie pe Suhurlui. Galaţi : Editura Pax Aura Mundi, 1999.

Primăria PECHEA

Date contact:

Adresa: str. Galaţi, nr. 181, loc. Pechea, jud. Galaţi
Cod poştal: 807240
Telefon: 0236/823552
Fax: 0236/823507
E-mail: primaria.pechea@yahoo.com
Site: http://www.pecheagalati.ro/

Biblioteca

Biblioteca comunală Pechea este situată în centrul comunei şi se învecinează la nord cu Postul de Poliţie, la vest cu Grupul Şcolar „Costache Conachi”, la est se află drumul comunal ce leagă comuna Pechea de satul Suhurlui, iar la sud se află drumul judeţean spre Galaţi.
Biblioteca comunală a fost înfiinţată în perioada 1969 – 1970. Din anul 1970 biblioteca funcţionează într-o sală din incinta Căminului Cultural, care are o lungime de 9 m şi lăţime de 6 m şi o alta folosită ca depozit.
Bibliotecari:
  • Ioana Melinte, absolventă a Liceului „Costache Conachi”, în prezent pensionară (1970-1978);
  • Lucian Trifan, fost profesor la Liceul „Costache Conachi”, în prezent pensionar (1978-1989);
  • Angela Rusu, fostă tehnician, în prezent pensionară (1989-2000);
  • Anişoara Năstase, în prezent bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia” Galaţi (2000-2006).
Blogul bibliotecii: http://bcpechea.blogspot.ro/
Bibliotecar:
CĂUŞ Doina (19.08.1967, com. Pechea, jud. Galaţi)

Studii:

  • Liceul Industrial Tecuci

Experienţă profesională:

  • Bibliotecar Biblioteca Comunală Pechea (din 2006).


Educaţie

Grădiniţe:
  • Grădiniţa cu Program Normal ”Violeta”, com. Pechea;
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, com. Pechea;
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3, com. Pechea;
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 4, com. Pechea.
Școli gimnaziale:
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1, com. Pechea Tel: 0236/337.323;
  • Şcoala Gimnazială ”Alexandru Moruzi”, com. Pechea

email: scoala2pechea@yahoo.com.

  • Şcoala Gimnazială Nr. 3, com. Pechea;
  • Şcoala Primară Nr. 4, com. Pechea.

Obiceiuri și tradiții populare

Sânzienele este sărbătoarea populară care are loc în data de 24 iunie și care marchează momentul în care culturile de cereale ating maturitatea. Premergător acestei zile, se făcea curățenie și se măturau curțile și gospodăriile, iar tinerii, fetele și flăcăii, își pregăteau hainele de sărbătoare. Această sărbătoare dublează în plan popular sărbătoarea nașterii sfântului Ioan Botezătorul. În zorii acestei zile, tinerii se îndreptau spre locurile de unde puteau culege flori de sânziene, pe care le adunau în buchețele sau le împleteau în cununi de formă circulară sau cruciformă, care apoi erau aduse în sat. Cununile de sânziene se așezau la porți, uși ori ferestre, dar și la ușile grajdurilor; aceste cununi aveau rolul de a proteja de forțele malefice, considerându-se că sunt aducătoare de noroc.
În Pechea, în noaptea de Sânziene, se practica obiceiul ca fetele să își pună sub pernă flori de sânziene pentru a-și visa ursitul.
Sursa: BREZEANU, Ioan. Valori ale culturii populare din zona de sud a Moldovei : Credinţe, datini, ritualuri. Galaţi : Editura Fundației Universitare "Dunărea de Jos", 2000, p. 114.

Note/Referinţe

=Note/referințe=