Smârdan
Contents
Date monografice
- Comuna Smârdan este situată în partea de sud a judeţului, în Câmpia Înaltă a Covurluiului, suprafaţa sa fiind de 14560 ha, iar populaţia de 3990 locuitori. Se află în bazinul hidrografic Siret, principala apă fiind Mălina. Solurile predominante sunt cernoziomurile şi cernoziomurile cambice. Comuna Smârdan cuprinde 3 sate: Smârdan, Cişmele, Mihail Kogălniceanu.
- Satul Smârdan a fost constituit în preajma anului 1887, pe vechea moşie a satului Corlăţeşti, atestat la 12 mai 1546. Satului Corlăţeşti, care mai exista în 1665, ajunge, prin moştenire, în stăpânirea Ilenei Movilă, soţia cronicarului Miron Costin; apoi va rămâne doar o moşie, menţionată în documente în perioada 1741-1742. Alte menţiuni, mai târzii, sunt din 1840 şi 1856. Încă din anul 1837, moşia este numită Gheboasa, ca şi pârâul care-i era hotar în partea de răsărit. Numele actual al comunei Smârdan evocă ocuparea de către trupele române, în timpul războiului pentru independenţă, a localităţii Smârdan, punct important în sistemul de apărare otoman. Întâia denumire, Corlăţeşti, provine de la apelativul de origine maghiară „ corla” , care însemna “ adăpost primitiv pentru vite”, “colibă mică păstorească”. Toponimul Corlăţeşti poate fi deci, un argument pentru existenţa către sfârşitul secolului XV, a unui drum al transhumanţei transilvănene către Balta Brateşului.
- Cişmele este un sat atestat în 1812, ca moşie a Mănăstirii Precista din Galaţi. La 15 august 1825 era unită cu „Moşia Dracii”, ulterior fiind numită Drăculeşti. Toponimul Dracea sau Drăculeşti este de origine onomastică. Dumitrache Dracea, pârcălab de Galaţi, care a judecat la 22 aprilie 1665 o pricină pentru satul Şendreni, a cumpărat o parte din moşia care i-a purtat numele. Numele satului Cişmele provine de la cuvântul de origine turcă cişmea, fântână zidită la suprafaţă.
- Mihail Kolgălniceanu este un sat înfiinţat în 1907 pe moşia comunei Cişmele. Denumirea se justifică prin interesul pe care omul politic, l-a manifestat pentru oraşul Galaţi şi zona înconjurătoare, deosebit de importante fiind intervenţiile făcute în cadrul Corpurilor Legiuitoare, după 15 iunie 1847, şi anume modificarea tarifului vamal, prin desfinţarea regimului de porto-franco.
- Sursa: Biblioteca comunală Smârdan ( Camelia Dănilă, bibliotecar)
Primăria SMÂRDAN
Date contact:
- Adresa: str. Principală, nr. 4, loc. Smârdan, jud. Galaţi
- Cod poştal: 807275
- Telefon: 0236/830035
- Fax: 0236/830020
- E-mail: primariasmardan@yahoo.com
- Site: http://www.primariasmardan.ro
Biblioteca
Biblioteca comunală Smârdan
Biblioteca comunală Smârdan
Bibliotecar:
DĂNILĂ Camelia
Educaţie
- Grădiniţe:
- Grădiniţa cu Program Normal ”Sfânta Cuvioasă Parascheva", com. Smârdan;
- Grădiniţa cu Program Normal ”Mihail şi Gavril”, sat Mihail Kogălniceanu, com. Smârdan;
- Grădiniţa cu Program Normal nr. 1, sat Cişmele, com. Smârdan.
- Școli gimnaziale:
- Şcoala Gimnazială ”Sf. Cuvioasa Parascheva”, com. Smârdan Tel: 0236/826.386
email: scoala_smardan@yahoo.com.
Obiceiuri și tradiții populare
- Sânzienele este sărbătoarea populară care are loc în data de 24 iunie și care marchează momentul în care culturile de cereale ating maturitatea. Premergător acestei zile, se făcea curățenie și se măturau curțile și gospodăriile, iar tinerii, fetele și flăcăii, își pregăteau hainele de sărbătoare. Această sărbătoare dublează în plan popular sărbătoarea nașterii sfântului Ioan Botezătorul. În zorii acestei zile, tinerii se îndreptau spre locurile de unde puteau culege flori de sânziene, pe care le adunau în buchețele sau le împleteau în cununi de formă circulară sau cruciformă, care apoi erau aduse în sat. Cununile de sânziene se așezau la porți, uși ori ferestre, dar și la ușile grajdurilor; aceste cununi aveau rolul de a proteja de forțele malefice, considerându-se că sunt aducătoare de noroc.
- La Smârdan, în ziua de Sânziene, oamenii mergeau în lanurile cu grâu și tăiau 2-3 snopi, pe care îi aduceau în casă; apoi, se petrecea laături de vecini și rude, în semn de mulțumire pentru roadele câmpului.[1]
- În perioada de iarnă, în această localitate, se practica obiceiul colindatului, la care fetele nu participau, acestea mergând doar cu semănatul, uneori şi cu semănatul. Cei care colindau erau băieţii - aceştia mergeau din casă în casă de dimineaţa până seara,iar seara trecea ceata de flăcăi. În ajunul Anului Nou, ceata de flăcăi trecea cu uratul pe la toţi sătenii. Toată lumea era bucuroasă când veneau colindătorii cu uratul.
- Banii obţinuţi în urma uratului erau folosiţi pentru organizarea unor baluri în prima seară de Crăciun şi în seara Sfântului Vasile, iar intrarea la aceste manifestări era liberă.
- Textele colindelor au suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, fiind transmise pe cale orală.[2]
- În perioada 1930-1945, s-a consemnat obiceiul desfășurării teatrului popular "Jienii", obicei care a beneficiat de aportul unor intelectuali care au lucrat o perioadă de timp în localitate.
- Au fost consemnate şi obiceiuri de Paşti, în special în perioada premergătoare acestei sărbători.
- În Lunea Mare, se face un fel de clacă, la care participă un număr de 6-8 femei şi care se adună la o femeie mai în vârstă. Se fierbe o cantitate de grâu sfinţit şi se face o colivă: făina, care a fost sfinţită, se frământă cu puţin ulei şi apă pentru a vedea dacă făina destinată cozonacului este bună. Acest aluat este frământat numai de femei bătrâne şi singure. Dintr-o parte de aluat, se face o lipie, iar din restul se fac un fel de "păsări", numite "pupeze" - acestea fiind sunt simboluri ale sfinţilor îngeri. Se coc, se ung cu ulei sfinţit şi zahăr şi se mănâncă ca mâncare de post.
- În Joia Mare, se prepară pâinea pentru Paşti, care se coace în cuptorul mare, afară, din curte; aluatul creşte în tăvi, se pune apoi în cuptor. Prima pâine care se coace, este ruptă şi se împarte copiilor.
- La slujba de Înviere, se merge cu ouă roşii, cozonac, caş proaspăt şi peşte. Când lumea se întoarce acasă, cei din familie se spală cu apa dintr-un lighean, în care au fost puse nişte ouă roşii, câţiva bănuţi de metal, simbol al arginţilor cu care a fost vândut Iisus, apoi iau anafură şi spun "Hristos a înviat!". [3]
Note/Referinţe
- ↑ BREZEANU, Ioan. Valori ale culturii populare din zona de sud a Moldovei : Credinţe, datini, ritualuri. Galaţi : Editura Fundației Universitare "Dunărea de Jos", 2000, p. 115.
- ↑ TANVUIA, Iordache; DRAGU, Ionica. Smârdan - Pagini din istoria unei comune gălățene. Galați : Olimpias, 2018, p. 93
- ↑ Ibidem, p. 91-92
- Smârdan, comună : [referinţe din baza de date a Bibliotecii Județene "V.A. Urechia"]. Disponibil în Internet: https://tinread.bvau.ro/opac/authority/222499
